Atac cu dronă în Irak. S-au lansat trei rachete asupra unei maşini (surse de securitate)

Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

Un atac cu dronă în Irak a vizat miercuri seara un vehicul în estul capitalei Bagdad, au declarat două surse de securitate.

Publicitate

"O dronă a lansat trei rachete împotriva unei maşini 4X4" în cartierul Machtal din estul Bagdadului, a declarat pentru AFP o sursă de securitate, sub rezerva anonimatului. O a doua sursă de securitate care a confirmat atacul a dat asigurări că acest vehicul transporta "un lider al Hachd al-Chaabi", o coaliţie de foşti paramilitari din care fac parte grupuri armate pro-Iran.

Ministrul irakian de Externe Fuad Hussein a subliniat marţi, într-o convorbire telefonică cu secretarul de stat american Antony Blinken, necesitatea revenirii la masa negocierilor privind viitorul coaliţiei militare internaţionale conduse de SUA în Irak, conform unui comunicat al Ministerului de Externe de la Bagdad, notează Reuters.

Discuţiile dintre cele două ţări au început în ianuarie, dar, la mai puţin de 24 de ore, trei membri ai trupelor americani au fost ucişi

Discuţiile dintre cele două ţări au început în ianuarie, dar, la mai puţin de 24 de ore, trei membri ai trupelor americani au fost ucişi într-un atac în Iordania despre care Statele Unite au spus că a fost efectuat de grupuri militante susţinute de Iran în Siria şi Irak. De atunci, discuţiile s-au întrerupt.

Armata americană a lansat vineri lovituri aeriene în Irak şi Siria împotriva a peste 85 de ţinte care aveau legătură cu Gardienii Revoluţiei din Iran şi cu miliţiile pe care le sprijină, ca răzbunare pentru atacul din Iordania, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel