Atac cu rachetă. Răspuns militar IMEDIAT. Lovituri aeriene

Avioane militare israeliene au lansat marți dimineața devreme lovituri aeriene împotriva pozițiilor Hamas în Fâșia Gaza, ca răspuns la un atac cu rachetă, au anunțat surse palestiniene în domeniul securității și sănătății, informează agenția de presă DPA.

Câteva explozii au fost auzite în vestul Fâșiei Gaza, precum și în partea centrală și de sud a acestui teritoriu palestinian.

Nu au fost raportate pagube și echipe de salvare au fost detașate la locurile vizate, a declarat Ashraf al-Qedra, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza.

Potrivit armatei Israelului, aparate israeliene au lovit ținte ale Hamas cu proiectile ca răspuns la un atac cu rachetă survenit cu puțin timp înainte de aceasta dinspre Gaza spre Israel. Racheta a fost lansată luni dimineața și a aterizat într-un spațiu deschis, fără a provoca pagube, potrivit Radioului israelian.

Un grup din Gaza afiliat organizației teroriste Statul Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru atac, potrivit unor comunicate trimise jurnaliștilor. 

Fâșia Gaza este condusă de mișcarea islamistă Hamas din 2007.

Mișcarea Hamas a scos Autoritatea Palestiniană din Fâșia Gaza în 2007. Autoritatea, menită să prefigureze guvernul unui viitor stat palestinian, nu-și mai exersează prerogativele decât în Cisiordania ocupată, separată de Fâșia Gaza prin teritoriul israelian. Toate tentativele de reconciliere au eșuat, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel