ATAC cu rachete asupra unei baze cu militari americani din IRAK

Un nou atac cu rachete a avut loc asupra unei baze din Irak în care sunt staţionaţi militari americani.

Mai multe rachete au căzut marţi lângă o bază ce găzduieşte trupe americane în Irak, la nord de Bagdad, a anunţat armata irakiană, la aproape o săptămână după ce o bază irakiană a fost luată drept ţintă de Teheran, informează AFP şi Reuters.

Armata irakiană nu a anunţat câte rachete Katiuşa au fost trase asupra bazei din Taji, însă a precizat într-un comunicat că nu există victime.

Atacul cu rachete a vizat Baza Taji, situată în apropiere de Bagdad. Potrivit serviciilor de securitate irakiene, atacul a fost comis cu rachete Katiușa.

Atacul intervine în contextul tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran din cauza asasinării de către armata americană a generalului iranian Qassem Soleimani.

Atacuri cu rachete în Irak

Opt rachete au lovit la sfârşitul săptămânii trecute baza aeriană Balad, aflată la circa 80 km nord de Bagdad, provocând rănirea a patru soldaţi irakieni din forţele aeriene ale acestei ţări. Unele rachete au lovit pista bazei aeriene, dar în atac a fost lovită şi poarta unităţii. Niciun militar american nu a fost rănit în atac.

De la sfârşitul lunii octombrie, zeci de rachete au fost lansate asupra unor baze irakiene care găzduiesc soldaţi americani, omorând la 27 decembrie un subcontractant american. SUA au acuzat facţiuni ale armatei irakiene pro-Iran de aceste tiruri de rachetă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel