Multimiliardarul american, Elon Musk, a fost criticat dur de un înalt oficial al Comisiei Europene.
Citește și - Elon Musk și alți miliardari investesc sume uluitoare în alegerea lui Trump
În comparație cu alți lideri din domeniul tech, Elon Musk ”nu este capabil să facă diferența între bine și rău”, a spus, miercuri, Vera Jourova, vicepreședintă a Comisiei Europene pentru Valori și Transparență, transmite Politico.
Înaltul oficial european afirmă faptul că șeful platformei X, fosta Twitter și unul dintre cei mai importanți susținători ai candidatului republican Donald Trump, amplifică ura. Ea l-a numit pe Musk ca fiind un ”promotor al răului”.
Însă Elon Musk este de mai multă vreme într-un conflict cu Comisia Europeană și cu oficialii europeni care au dorit să oblige Twitter să se supună regulilor europene cu privire la dezinformare. Elon Musk a cumpărat Twitter în aprilie 2022 și i-a schimbat numele în „X” la puțin timp după. Musk și-a atras nenumărate critici despre modul în care a gestionat platforma, politicienii europeni și societatea civilă îl acuză de faptul că a permis ca discursul urii să fie prevalent pe rețeaua socială X.
”Am început să relativizăm răul, iar el ajută în mod proactiv la asta. Este un promotor al răului”, a declarat Jourova într-unul dintre cele mai dure atacuri de până acum la adresa lui Musk.
Politiciana din Cehia, șefă a portofoliului european al justiției între anii 2014 și 2019, conduce domeniul valorilor și transparenței în comisia actuală. A avut contacte și negocieri dese cu companiile din domeniul tech pe diverse teme, precum confidențialitatea, dezinformările, dar și moderarea conțintului.
Companiile Big Tech ”au o putere monstruoasă în mâinile lor. Mi-e foarte teamă că aceste platforme digitale pot ajunge în mâini nepotrivite”, a punctat ea.
”Twitter este principalul loc de unde se răspândește antisemitismul acum”, a mai zis Jourova, menționând faptul că i-a avertizat pe miniștrii europeni să fie vigilenți la posibilitatea ca antisemitismul online să fie transpus și în offline.
”Suntem în situația în care forțele de ordine ale statelor membre trebuie să-i protejeze pe oamenii amenințați, există amenințare fizică la adresa lor. La asta mă refer, e un nou capitol, o nouă intensitate a antisemitismului, acolo unde nu vedem suficientă acțiune din partea platformelor”,a adăugat Jourova.
Chiar dacă nu l-a întâlnit niciodată personal pe Elon Musk, Jourova a zis faptul că „Aș spune dintre șefii tech pe care-i cunosc, el este singurul care nu știe să facă diferența între bine și rău”.
De asemenea, Jourova a respins și narativul recent, devenit tot mai popular, potrivit căruia, sistemele de reglementare ale UE ar bloca inovația. Blocul european a implementat o mulțime de noi legi în domeniul digital pe parcursul ultimilor 5 ani, fapt care a condus la critici și plângeri de la tehnologiile tech care spun că nu pot să își lanseze instrumentele AI și alte produse inovative în Europa deoarece nu știu cum vor funcționa reglementările, dar nici cum vor fi puse în aplicare.
Însă inovația de dragul inovației nu este neapărat ceva dezirabil. Trebuie să fim siguri că inovarea este făcută în așa fel încât să-i ajute pe oameni și să le facă bine”, a zis Jourova.
Jourova s-a întrebat de ce se consideră că inovația este în mod necesar descrisă ca fiind ceva bun în mod absolut și că reglementările sunt mereu ceva rău: „Nu este totul în alb și negru”.
Profiturile amețitoare ale companiilor Big Tech nu ar trebui să fie obținute pe spatele europenilor, a zis Jourova, chair dacă asta înseamnă faptul că se va amâna lansarea unor produse.
”Nimeni nu spune că Google și alții nu pot aduce noi tehnologii în Europa. Poate după o lună, două, o jumătate de an sau mai târziu – vrem să fim siguri”, a mai zis ea. Chiar dacă UE a adoptat recent Legea Inteligenței Artificiale, Legea Serviciilor Digitale și Legea Piețelor Digitale, GDPR-ul este cel care a rămas ținta cea mai mare a furiei companiilor, mai ales în modul în care este interpretată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu