ATAC la Cioloș din interiorul PNL. ”A diminuat scorul partidului”

Fostul deputat PNL Ioan Oltean a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că asocierea liberalilor cu Dacian Cioloş în campania electorală pentru alegerile parlamentare a fost de natură a aduce deservicii partidului şi de a-i diminua scorul electoral. 

Publicitate

Declaraţiile au fost făcute în prima conferinţă susţinută de Ioan Oltean în ultimele 12 luni, în prezent acesta nedeţinând nicio funcţie de conducere în partid. 

"În opinia mea, asocierea noastră cu Cioloş nu a adus servicii partidului, nu a adus nici măcar un minim procent în scorul electoral, pentru că nu a fost asimilat cu partidul, el nu s-a comportat ca un reprezentant al partidului, politica lui nu era asimilată cu cea a PNL, performanţa Guvernului Cioloş nu a fost nici pe departe cea pe care poporul ar fi dorit-o şi care să fie de natură a aduce un vot pozitiv partidului. Această asocierea a fost de natură a diminua scorul partidului, şi nu a-l îmbunătăţi", a afirmat Oltean. 

Întrebat despre situaţia actuală din PNL, fostul lider liberal a caracterizat-o "mai rea decât oricând". 

"În momentul acesta, partidul este dezmembrat total, mai rău decât acum nu a fost niciodată, cu 70-80% dintre organizaţiile locale inexistente, cu structuri judeţene lipsite de eficienţă şi de atractivitate, cu o prezenţă în opoziţie care nu este deloc atractivă pentru membrii de partid care au sperat la modul foarte serios că va ajunge (PNL - n.r.) la guvernare. În această situaţie, este nevoie de un efort fantastic din partea tuturor liderilor şi a membrilor pentru a se reaşeza partidul într-o formaţie de luptă serioasă", a susţinut Ioan Oltean. 

El a adăugat că "politica este mai sălbatică decât oricând" şi că PNL a fost dezavantajat în campania pentru alegerile parlamentare de o conducere "neadecvată" şi de candidaţi "de slabă factură". 

Fostul deputat a spus că nu va mai candida pentru nicio funcţie în PNL şi că se va ocupa pe viitor de avocatură, dar că va fi alături de partid dacă acesta va avea nevoie de expertiza sa politică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel