Atac liceu Florida. Trump vrea ca o parte din profesori să poarte arme

Voci gâtuite, lacrimi, furie: confruntat cu mărturiile supravieţuitorilor atacului armat de miercurea trecută dintr-un liceu din Florida, soldat cu 17 morţi, Donald Trump a promis miercuri măsuri "puternice", evocând în context posibilitatea, extrem de controversată, de a autoriza portul de armă pentru unii profesori, scrie AFP. 

Rând pe rând, elevi de la diferite şcoli îndoliate după atacuri armate şi părinţi ai victimelor, aşezaţi în jurul preşedintelui american la Casa Albă, şi-au spus durerea şi suferinţa, dar au avansat şi diverse propuneri, printre care şi cea de a înarma o parte a corpului profesoral. 

Profesorii în cauză ar purta arma de o manieră disimulată şi ar urma o pregătire specială prealabilă, a precizat preşedintele Donald Trump, fără a anunţa o decizie, ci doar indicând că această soluţie ar merita cu adevărat să fie analizată. 

Arme pentru 20% din profesori 

"Evident, ea s-a aplica doar acelor profesori care ştiu să mânuiască o armă", a spus Trump, sugerând o înarmare a circa 20% din personalul echipelor pedagogice. 

"Multor oameni nu o să le placă", a recunoscut el, după ce a organizat un vot rapid, cu mâna sus, în care aproximativ o jumătate dintre persoanele prezente au fost pentru, iar cealaltă jumătate, contra. 

Liderul de la Casa Albă a criticat conceptul locurilor sanctuar în care nicio armă nu este permisă, apreciind că astfel de obiective joacă un rol de magnet pentru "maniaci", pe care el i-a caracterizat ca fiind "laşi" care preferă astfel de ţinte în care ei nu riscă să se tragă, ca ripostă, asupra lor. 

Donald Trump a promis totodată luarea unor măsuri "puternice" privind verificarea antecedentelor judiciare şi psihiatrice ale cumpărătorilor de arme, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel