”Atac masiv” asupra infrastructurii energetice din Ucraina

FOTO cu rol ilustrativ: Freepik@evening_tao
FOTO cu rol ilustrativ: Freepik@evening_tao

Ministrul Energiei din Ucraina a anunțat că ”sectorul energetic este atacat masiv de inamic”, iar acest atac vine în contextul unui consum mai mare de energie ca urmare a temperaturilor scăzute.

Citește și: Gazprom taie gazul către Europa via Ucraina din 2025

Ucraina a raportat joi un ”atac masiv” asupra infrastructurii sale energetice și a declarat că a trebuit să efectueze întreruperi de curent, în special la Kiev, într-un moment în care Moscova își intensifică presiunea militară asupra țării după alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează AFP.

În timp ce temperaturile oscilează în jurul valorii de 0 grade Celsius, ”încă o dată, sectorul energetic este atacat masiv de inamic”, a transmis Ministerul Energiei pe Facebook.

Întreruperi de curent de urgență au fost implementate la Kiev, Odesa și Dnipro, a anunțat operatorul DTEK.

De asemenea, a fost emisă o alertă aeriană la nivel național, forțele aeriene ucrainene raportând atacuri cu rachete care au vizat regiunile Odesa (sud), Kirovograd (centru), Herson (est) și Nikolaev (sud).

Rusia ”răspunde” la loviturile ucrainene

Marți, Rusia a anunțat un ”răspuns” la două noi lovituri ucrainene efectuate cu rachete americane ATACMS împotriva teritoriului său în zilele anterioare.

Rusia a bombardat zone civile din Ucraina de la începutul invaziei sale în această țară în februarie 2022 și și-a intensificat loviturile pe măsură ce se apropie iarna, vizând în special infrastructura energetică.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a susținut că a distrus peste noapte 25 de drone ucrainene deasupra regiunii Briansk, în apropiere de Belarus, Crimeii și regiunii Rostov (sud).

Pe front, Moscova adună câștiguri teritoriale împotriva unei armate ucrainene slăbite, cu mai puțin de două luni înainte ca președintele ales al SUA să preia funcția.

Miercuri, administrația președintelui Joe Biden a cerut Kievului să reducă vârsta minimă pentru mobilizarea militară la 18 ani, de la 25 de ani în prezent, pentru a compensa lipsa de soldați în fața avansării forțelor ruse pe teren.

Apelul survine în contextul în care Donald Trump ar putea adopta o nouă abordare și ar putea împinge Kievul să negocieze cu Moscova.

Un oficial de rang înalt din actuala administrație americană a declarat miercuri, sub condiția anonimatului, că Ucraina se confruntă cu o criză ”existențială” în privința recrutării, cu o ofertă în scădere de voluntari, în fața unui inamic cu forțe mai multe și mai bine echipate.

”Adevărul este că Ucraina nu mobilizează și nu antrenează în prezent suficienți soldați pentru a înlocui pierderile de pe câmpul de luptă și pentru a se menține în fața creșterii forțelor rusești”, a spus el.

Kievul a redus deja vârsta minimă pentru mobilizare de la 27 la 25 de ani în acest an. Casa Albă a declarat miercuri că ajutorul militar american nu va fi în niciun fel condiționat de o nouă reducere a vârstei de recrutare.

”Vom continua cu siguranță să trimitem arme și echipamente în Ucraina. știm că este vital. Dar la fel sunt și efectivele umane”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, citat într-un comunicat.

Donald Trump, la rândul său, a anunțat miercuri că îl numește pe fostul general Keith Kellogg, în vârstă de 80 de ani, care a cerut Kievului să facă mai multe concesii, ca emisar pentru a pune capăt războiului dintre Ucraina și Rusia.

”Împreună, vom obține pacea prin forță și vom face America și lumea din nou sigure!”, a scris președintele ales într-o postare pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.

Donald Trump, care a fost foarte critic la adresa miliardelor de dolari eliberate de Statele Unite pentru Ucraina, a promis chiar înainte de a depune jurământul în ianuarie că va rezolva războiul dintre Kiev și Moscova, fără a spune cum va face asta.

Într-o notă publicată în aprilie, Kellogg a subliniat că ”orice ajutor militar american viitor va necesita ca Ucraina să participe la negocierile de pace cu Rusia”.

El a cerut, de asemenea, ”amânarea aderării Ucrainei la NATO pentru o perioadă lungă de timp” pentru a-l ”convinge pe (președintele rus Vladimir) Putin să participe la negocierile de pace”.

Rusia beneficiază în avansul său actual de ajutorul Coreii de Nord, care, potrivit autorităților americane, a desfășurat mii de soldați și furnizează arme Moscovei.

În acest context, Coreea de Sud și Ucraina au convenit să facă schimb de informații cu privire la desfășurarea trupelor nord-coreene în Rusia, a anunțat miercuri Seulul, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel