Atac pe plajă. ”Am numărat și confirmat 8 morți și alți 28 răniți”- Reuters/ UPDATE: 32 de morți, 63 de răniți

Mogadishu/ Pexels
Mogadishu/ Pexels

Cel puțin opt persoane au fost ucise, într-un atac pe plajă. 

Publicitate

UPDATE: Ultimul bilanț arată 32 de morți și 63 de răniți. 

----

Bilanțul inițial arată opt morți și 28 de răniți într-un atac pe plajă în capitala Somaliei, Mogadishu, anunță serviciul de ambulanță, conform Reuters. 

”Am numărat și confirmat opt morți și 28 de răniți. Dar și alte persoane au suferit vătămări, astfel că bilanțul sigur va crește” a spus dr. Abdikadir Abdirahmman, directorul serviciului de ambulanță Aamin, conform sursei citate. 

Militanții Al-Shabaab au revendicat atacul. Ei reprezintă filiala Al-Qaida din Africa de Est. Au declarat prin intermediul radioului că luptătorii lor au efectuat atacul.

Alte surse vorbesc despre 20 de morți. Bilanțul acesta nu este confirmat

Rapoartele indică faptul că un atacator sinucigaș a detonat un exploziv în apropierea hotelului Beach View, ucigând cel puțin 20 de persoane și rănind un număr nespecificat, arată crisis24. În apropiere au fost semnalate focuri de armă ulterioare. Forțele de securitate au răspuns în zonă și au neutralizat atacatorii, arată sursa citată. 

Unele surse scriu despre 7 morți, pe când altele despre 14. Cert e că investigația e în desfășurare. Nu se cunoaște dacă ținta atacului a fost o persoană anume, având în vedere că, de obicei, gruparea care a revendicat atacul vizează ținte guvernamentale, comerciale și militare. 

Atac cu vestă explozivă

Plaja Lido, zonă populară din Mogadiscio, este plină de viață vineri seara - când a avut loc atacul, în timp ce somalezii se bucură de weekend. Un martor, Mohamud Moalim, a declarat pentru Associated Press, într-un apel telefonic, că a văzut un atacator purtând o vestă explozivă cu câteva momente înainte ca bărbatul ”să se arunce în aer lângă hotelul cu vedere la plajă”. Moalim a spus că unii dintre prietenii săi care erau cu el la hotel au fost uciși, iar alții au fost răniți. Un alt martor, Abdisalam Adam, a declarat pentru AP că ”a văzut mulți oameni întinși pe pământ”. 

Plaja Lido, captură video

Grupul al Shabaab, respins în contraofensive guvernamentale din 2022

Videoclipurile postate pe platforma de socializare X au arătat cadavre întinse pe plajă, în întuneric, dar și oameni fugind. 

VEZI AICI IMAGINI VIDEO

Grupul al Shabaab, legat de Al Qaeda, și-a revendicat în trecut responsabilitatea pentru atacuri similare. Grupul a controlat o zonă vastă a Somaliei înainte de a fi respins în contraofensive guvernamentale din 2022. Cu toate acestea, militanții rămân capabili să lanseze atacuri semnificative asupra țintelor guvernamentale, comerciale și militare. Locul atacului este frecventat de civili, oficiali de securitate și oameni de afaceri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel