Preşedintele francez Emmanuel Macron a condamnat cu fermitate sâmbătă actul de antisemitism comis la Pittsburgh, în Pennsylvania, nord-estul Statelor Unite, potrivit unui mesaj postat pe Twitter, relatează AFP.
"Gândurile mele pentru victime şi sprijinul meu pentru cei apropiaţi lor", a adăugat Macron în mesaj.
Macron s-a aflat sâmbătă la Istanbul, unde a participat la un summit consacrat crizei din Siria alături de liderii Turciei, Rusiei şi Germaniei.
După atacul de la Pittsburgh, ministrul de interne francez, Christophe Castaner, a declarat că a cerut prefecţilor să sporească măsurile de supraveghere în jurul sinagogilor.
"Am cerut prefecţilor să sporească vigilenţa în jurul sinagogilor şi a evenimentelor programate pentru acest weekend", a scris ministrul într-un mesaj postat pe Twitter.
Antisemitismul ucide. Antisemitismul nu are frontiere. Atacul comis la Pittsburgh este dovada tragică a acestui fapt. În Pennsylvania, ca şi în ţara noastră, rămânem uniţi împotriva urii", a scris Castaner pe Twitter, exprimându-şi solidaritatea cu poporul american".
Unsprezece persoane au fost ucise şi şase rănite sâmbătă dimineaţa când un bărbat de 46 de ani, Robert Bowers, a deschis focul asupra credincioşilor aflaţi într-o sinagogă din Pittsburgh. Acesta este cel mai violent atac antisemit comis în Statele Unite ale Americii în ultimele decenii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News