ATAC TERORIST PARIS. ISIS, mesaj cutremurător: Război total cu Franța- doar începutul

ISIS a revendicat atacurile teroriste din Paris. Gruparea teroristă este mândră de atacurile teroriste din inima Franței, le consideră îndreptățite și avertizează că vor urma și altele. Bineînțeles, cu ajutorul lui Allah. ISIS vede teroarea din inimile "cruciaților" cu satifacție. 

Iată comunicatul transmis de ISIS, în care revendică atacurile teroriste din Paris: 

În numele lui Allah, cel mai milostiv, cel mai binefăcător

Allah a spus: Ei au crezut că fortărețele lor îi vor proteja de Allah, dar Allah a venit peste ei de unde nu se așteptau și a aruncat teroarea în inimile lor și, prin urmare, și-au distrus casele cu propriile lor mâini și mâinile credincioșilor. Într-o bătălie binecuvântată, al cărui drum spre succes a fost activat de Allah, un grup de credincioși din soldații Califatului (Allah să-i întărească și să-i susțină) și-au stabilit ținta: capitala prostituției și viciilor, purtătorul principal al crucii în Europa- Paris. 

Acest grup de credincioși este format din tineri care au divorțat de viața lumească și au avansat către inamicul lor în speranța de a fi uciși de dragul lui Allah. Au făcut acest lucru pentru religia lor, profetul lor și aliații lor. Au făcut acest lucru în ciuda dușmanilor lor. Ei au fost sinceri cu Allah- noi considerăm acest lucru- și Allah a pus victoria în mâinile lor și a aruncat groaza în inimile cruciaților în propria lor patrie. Și așa, opt frați, echipați cu centuri explozive și puști de asalt, au atacat obiective alese tocmai în centrul Capitalei Franței. Aceste ținte au inclus Stade de France, în timpul unui meci de fotbal între echipa Franței și echipa Germaniei, amândouă fiind națiuni de cruciați, la care a participat imbecilul Franței, Francois Hollande. 

Ținta a inclus teatrul Bataclan, unde sute de idolatri s-au adunat pentru un concert de prostituție și viciu. Au fost atacuri simultane în districtele 10, 11, 18. 

Parisul a fost zguduit sub picioarele cruciaților, care au fost strânși de străzile lor. Rezultatul atacului a dus la moartea a nu mai puțin de două sute de cruciați și rănirea mai multora. Toată lauda, harul și favoarea aparțin lui Allah. Allah i-a binecuvântat pe frații noștri și le-a dăruit ceea ce și-au dorit. Și-au detonat curelele explozive în mijlocul maselor de necredincioși, după ce și-au terminat muniția. Îi cerem lui Allah să-i accepte în rândul martirilor și să ne permită nouă să-i urmăm. Franța va continua să fie prima pe lista Statului Islamic și mirosul de moarte nu va părăsi nările lor atât timp cât participă la campania cruciaților și îndrăznesc să-l insulte cu profetul nostru, să se laude cu privire la războiul împotriva islamului în Franța. (...)

Într-adevăr, este doar începutul. Este, de asemenea, un avertisment pentru cei care doresc să ia aminte. Allah este cel mai mare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel