Autorităţile din judeţul Neamţ au dispus, luni, 16 octombrie, capturarea unui urs care a atacat, duminică, un bărbat din comuna Taşca.
Capturarea ursului de la Taşca va fi făcută de către Direcţia Silvică Neamţ, cu acordul Agenţiei de Protecţia Mediului.
"Viaţa oamenilor este cea mai importantă şi de aceea am convocat în regim de urgenţă această şedinţă, pentru că situaţia impune măsuri imediate. Am informat Ministerul Mediului despre incidentele apărute şi am cerut soluţii rapide în special pentru situaţia apărută la Taşca", a declarat prefectul Vasile Panaite, care a convocat o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, relatează Agerpres.
Amintim că un bărbat, în vârstă de 79 ani, care se afla pe o fâneaţă proprietate personală din localitatea Neagra, comuna Taşca, a fost atacat de un urs care i-a provocat leziuni grave în zona capului.
[citeste si]
De asemenea, duminică seară, jandarmii au fost solicitaţi să intervină, în urma unui apel la 112, făcut de o femeie, care a sesizat că un urs a intrat în grădina ei din satul Vaduri. Aceasta a sesizat că ursul constituie o ameninţare pentru familia ei, având două săptămâni de când îşi face apariţia. Jandarmii s-au deplasat la faţa locului, dar ursul nu a fost găsit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu