Instanța a decis că are de plătit daune morale de 2,5 milioane pentru urmașii victimei. Decizia Tribunalului Arad poate fi contestată.
Tribunalul Arad a decis, joi, condamnarea la închisoare pe viață pentru omor calificat al atacatorului are a împușcat în cap un bărbat în parcarea unui supermarket din municipiul Arad, în septembrie 2023, după care și-a înjunghiat victima în gât. Bărbatul este arestat preventiv de la momentul atacului și se află în Penitenciarul Arad.
Conform soluției pe scurt publicată, joi, pe portalul instanțelor de judecată, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, va trebui să plătească și daune morale de 1.000.000 de lei unei urmașe a victimei, dar și câte 750.000 de lei către alți doi urmași.
Bărbatul a mai primit o condamnare de 12 ani pentru tentativă la omor calificat în modalitatea violenței în familie, pentru că și-a atacat partenera de viață. Totodată, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și la 3 ani închisoare pentru uzul de armă letală fără drept. Aceste pedepse au fost contopite cu cea mai grea, cea a detenției pe viață. Instanța a mai decis confiscarea de la condamnat a două pistoale, din care unul folosit la crimă.
Hotărârea instanței este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Atacul a avut loc pe 21 septembrie 2023, când pe fondul geloziei, bărbatul și-a urmărit iubita care se afla în mașina unui alt bărbat. Când mașina a oprit în parcarea unui supermarket din cartierul Micălaca, agresorul l-a împușcat pe bărbat, iar femeia a scăpat cu viață doar pentru că arma nu s-a mai declanșat.
”În data de 21.09.2023, în jurul orei 15.00, în timp ce persoanele vătămate se aflau într-un autovehicul parcat în parcarea unui magazin de pe raza municipiului Arad, pe fondul geloziei, inculpatul, având asupra sa un pistol din categoria armelor letale, s-a apropiat de autovehiculul în care se aflau cele două persoane vătămate și, din lateral, pe geamul ușor coborât al portierei dreapta față, a executat un foc de armă asupra persoanei vătămate de sex masculin, împușcându-o în cap, după care inculpatul a îndreptat arma spre persoana vătămată de sex feminin, concubina sa, și a apăsat de mai multe ori pe trăgaci, însă focul nu s-a declanșat”, preciza, la data respectivă, un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Pentru că arma nu a mai funcționat, agresorul a scos-o pe iubita sa cu forța din mașină și a bătut-o crunt.
”A pus-o la pământ și i-a aplicat în mod repetat lovituri cu picioarele în zona capului (a călcat-o în mod repetat pe cap), până aceasta a rămas inconștientă. Imediat după acest moment, inculpatul s-a deplasat la persoana vătămată de sex masculin, rămasă în habitaclul autovehiculului și, prin portiera dreapta față rămasă deschisă, s-a aplecat în interior și i-a înfipt o șurubelniță în gât. Ca urmare a loviturii puternice, partea metalică a șurubelniței s-a rupt și a rămas în gâtul persoanei vătămate”, informa Parchetul.
Bărbatul atacat a murit în spital ”în urma insuficienței cardio-circulatorii survenită în evoluția unui traumatism cranio-cerebral acut deschis prin împușcare la nivelul regiunii temporale stângi, cu hemoragie meningo-cerebrală și inundare tetraventriculară, contuzie și dilacerare cerebrală”. Femeia a suferit răni care au necesitat o perioadă lungă de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Anchetatorii au stabilit că pistolul cu glonț folosit era deținut legal, inculpatul neavând autorizație pentru nicio categorie de arme, letale sau neletale, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu