Atacul asupra spitalelor, parte dintr-o tendinţă la nivel global

Hacker
Hacker

Atacul asupra spitalelor din România face parte dintr-o tendinţă îngrijorătoare la nivel global şi au mai fost cazuri similare în ţări ca SUA sau Germania, potrivit reprezentanţilor Kaspersky.

"Până în acest moment, nu ştim exact ce ransomware a cauzat atacul din România. Conform unei ipoteze a SRI, este vorba de BadRabbit, un ransomware mai vechi. (...) În multe cazuri de ransomware, succesul acestora se bazează pe 4 mari tipuri de probleme: nu pe toate sistemele din reţea rulează un antivirus; sistemele de operare sunt vechi şi neactualizate; parolele folosite de administrator şi utilizatori sunt slabe; utilizatorii deschid fişiere anexate la e-mail fără să verifice sursa lor", precizează reprezentanţii Kaspersky.

Aceştia menţionează că se pot evita multe probleme cauzate de atacurile de tip ransomware prin corectarea aceste puncte.

În afară de ransomware, o altă problemă sesizată de specialiştii companiei este faptul că echipamentul medical este insuficient sau chiar deloc protejat, deşi include computere cu sistem de operare şi aplicaţii instalate.

Recomandări pentru protejarea informațiilor

Recomandările Kaspersky pentru protejarea clinicilor de accesul neautorizat, care poate avea consecinţe grave sunt:folosirea de parole complexe pentru a proteja toate punctele externe ale conexiunii; protejarea aplicaţiilor echipamentului medical din reţeaua locală cu parole, în cazul în care o persoană neautorizată ar avea acces în zonele considerate de încredere; protejarea infrastructurii de ameninţări cum sunt programele malware şi atacurile hackerilor, cu o soluţie de securitate complexă; actualizarea politicilor de securitate IT, dezvoltare unui management al patch-urilor, în timp real, şi realizarea de evaluări ale vulnerabilităţilor dar şi a unui backup la informaţiile critice, cu regularitate, şi păstrarea unei copii a backup-ului offline.

Miercuri, CERT-Ro anunţa pe pagina sa de Internet, că un nou val de aplicaţii maliţioase de tip ransomware afectează din ce în ce mai multe instituţii din domeniul sănătăţii care activează în România.

"Din notificările primite în ultima perioadă, CERT-RO a identificat o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware la nivel naţional în ultima perioadă, observându-se că, pe lângă utilizatorii casnici, atacatorii şi-au îndreptat atenţia în special către instituţii din domeniul sănătăţii, numărul entităţilor afectate fiind în creştere", se arată în informare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel