Atacul de la sinagoga din Poway a fost anunțat cu cinci minute înainte. FBI nu a putut reacționa atât de repede

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite a primit o serie de indicii privind o alertă de securitate cu câteva minute înaintea atacului armat de la o sinagogă din California, în urma căruia o persoană a murit şi alte trei au fost rănite, relatează Associated Press şi Reuters.

Informaţiile primite nu au fost suficient de detaliate pentru ca FBI să poată preveni atacul, se menţionează într-un comunicat emis de agenţie. Conform comunicatului, indiciile constau într-o postare online care făcea referire la un potenţial atac, dar care nu includea informaţii „specifice” despre autorul postării sau locaţia acestuia. Investigatorii au început investigarea indiciilor şi au încercat să identifice autorul, dar atacul s-a produs la doar cinci minute după.

„FBI le mulţumeşte cetăţenilor alerţi care au raportat postarea”, se menţionează în comunicatul emis de FBI.

O persoană a murit şi alte trei au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul într-o sinagogă din localitatea Poway, aflată la nord de San Diego. Incidentul s-a petrecut în timpul unei ceremonii religioase care avea loc în sinagogă, cu ocazia sfârşitului Paştelui evreiesc.

Incidentul de sâmbătă a avut loc la aproximativ şase luni după ce 11 persoane au fost ucise în urma unui atac armat produs la o sinagogă din oraşul Pittsburgh.

Vezi și: Atac sinagogă California, 27 aprilie. Trump, mesaj - update 2

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel