Forţele de ordine anchetează dacă atacul de la New Orleans are legătură cu explozia de la Las Vegas, a spus Joe Biden.
Autorităţile americane încearcă să afle dacă atacul cu o maşină care a intrat în mulţime la New Orleans şi explozia unui Cybertruck Tesla în faţa unui hotel Trump din Las Vegas au legătură, transmite Agerpres. Anunțul a fost făcut miercuri de preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, acesta precizând că nimic nu le coroborează "până în prezent", scrie AFP.
Joe Biden a afirmat că autorităţile anchetează în legătură cu această explozie a unui vehicul electric Tesla în special pentru a afla "dacă a există vreo posibilă legătură cu atacul de la New Orleans", a spus el într-un scurt discurs de la reşedinţa din Camp David, lângă Washington.
"Până în prezent, nu există nimic de raportat pe acest subiect", a precizat el.
Un vehicul Tesla Cybertruck, camioneta mărcii lui Elon Musk, a explodat miercuri dimineaţă în faţa hotelului Trump din Las Vegas, omorând o persoană şi rănind uşor alte şapte, a anunţat poliţia locală.
"Suspectul a fost identificat ca fiind Shamsud-Din Jabbar, în vârstă de 42 de ani, un cetăţean american din Texas", a spus FBI despre bărbatul bănuit că a comis atacul din noaptea de Anul Nou în cel mai mare oraş din Louisiana, în sudul Statelor Unite. Conducea o camionetă Ford, care se pare că fusese închiriată", se arată într-un comunicat al FBI.
Suspectul în atacul din New Orleans nu a acţionat singur, a afirmat Alethia Duncan, agent special al FBI, în cadrul unei conferinţe de presă. "Nu credem că Jabbar a fost singurul responsabil", a spus Duncan despre suspect.
Două dispozitive explozive improvizate au fost găsite şi dezamorsate de poliţia din New Orleans, a mai anunţat Duncan.
Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a declarat miercuri că "nu există nicio scuză pentru o asemenea violenţă", după atacul de la New Orleans.
"Pe măsură ce autorităţile îşi continuă ancheta, ne exprimăm solidaritatea deplină cu victimele şi familiile lor în această perioadă tragică", a declarat ea pe reţeaua X, spunând că este "profund întristată" de această tragedie.
Primarul orașului New Orleans a catalogat incidentul ca fiind ”un atac terorist”. Doi polițiști au fost răniți în urma atacului și au fost duși la spital. Se pare că majoritatea celor 30 de persoane rănite de mașina care a intrat într-o mulțime în New Orleans miercuri dimineață erau rezidenți locali, nu vizitatori, a spus șeful poliției orașului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci