Atacul din Paris putea fi o TRAGEDIE mult mai MARE. Ce au aflat procurorii

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Atacatorul pakistanez din Paris, care a rănit grav două persoane cu un satâr săptămâna trecută, avea planuri mult mai sângeroase.

Conform Agerpres, acesta nu știa că se află în fața fostului sediu al publicației Charles Hebdo și voia să dea foc birourilor redacției, a declarat procurorul național pentru antiterorism. Procurorul Jean-Francois Ricard a declarat într-o conferință de presă că poliția a găsit asupra agresorului trei sticle cu solvent marca White Spirit, un produs inflamabil.

Mințise că are 18 ani și că îl cheamă altcumva

Atacatorul a acționat sub o identitate falsă, iar o fotografie a pașaportului său găsită în telefonul său mobil arăta că el are 25 de ani, nu 18, așa cum a spus prima dată, a afirmat procurorul francez, indicând că acesta se numește Zaheer Hassan Mahmoud și este născut în Pakistan în anul 1995, nu în 2002.

Atacul a intervenit după ce publicația Charlie Hebdo a primit noi amenințări în urma republicării la 2 septembrie a caricaturilor cu profetul Mohamed, înainte de deschiderea, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din ianuarie 2015 de la Paris.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel