Atacurile aeriene din Liban se intensifică: "Vizăm în principal infrastructuri de luptă pe care Hezbollah le-a construit de 20 de ani"

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Comandantul armatei israeliene a declarat luni seara că atacurile aeriene asupra sudului şi estului Libanului au lovit infrastructuri de luptă pe care mişcarea islamistă Hezbollah le-a construit de două decenii, relatează AFP și transmite Agerpres. MAE a transmis o alertă de tip "Evitați orice călătorie".

Citește și: Situația din Israel, pe muchie de cuțit. Loviturile israeliene l-au vizat și pe Ali Karaki, numărul 3 din Hezbollah. SUA trimit forțe suplimentare în regiune 

"Vizăm în principal infrastructuri de luptă pe care Hezbollah le-a construit de 20 de ani", a declarat şeful de Stat Major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi, adăugând că armata se "pregăteşte pentru următoarele faze" ale operaţiunii, potrivit unui comunicat, mai transmite Agerpres.

Valul de bombardamente din Liban

Aviaţia israeliană a lansat luni seară un val de bombardamente în Valea Bekaa din estul Libanului, după o serie de raiduri care au vizat în partea de sud a acestei ţări gruparea islamistă pro-iraniană Hezbollah şi care s-au soldat cu cel puţin 274 de morţi, dintre care 39 de femei şi 21 de copii, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Armata israeliană afirmă că a lovit în seria de bombardamente de luni circa 800 de ţinte ale mişcării Hezbollah, inclusiv lansatoare de rachete sau depozite de arme şi muniţii. Una dintre aceste ţinte a fost o locaţie din apropierea capitalei Beirut unde s-ar fi aflat un comandant de rang înalt al grupării Hezbollah, Ali Karaki.

Nu se cunoaşte deocamdată soarta acestui comandant, care era responsabil pentru frontul de sud. Premierul libanez Najib Mikati a denunţat un plan de distrugere a ţării sale, unde spitalele au fost plasate în alertă în sud şi est în faţa valului de răniţi, al căror număr a depăşit o mie în urma bombardamentelor israeliene desfăşurate luni.

Spitalele libaneze se confruntă astfel cu peste 5.000 de răniţi, luând în calcul şi victimele exploziilor aparatelor de comunicaţii - pagere şi dispozitive walkie-talkie - ale Hezbollah detonate de la distanţă săptămâna trecută în două operaţiuni atribuite Israelului.

Guvernul libanez a activat luni complet planul naţional de urgenţă pentru asistarea numărului considerabil de persoane strămutate în sudul şi estul ţării în urma bombardamentelor israeliene masive. Într-un mesaj video, premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a cerut cetăţenilor libanezi să se "îndepărteze de zonele periculoase", asigurându-i că odată ce operaţiunea israeliană se va fi încheiat vor putea reveni de unde au plecat. De partea sa, Hezbollahul afirmă că a lansat rachete asupra nordului Israelului, susţinând că ar fi lovit acolo o bază a armatei israeliene, mai transmite Agerpres.

MAE avertizează călătorii — alertă de tip "Evitați orice călătorie"

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de nivel 8/9 - "Evitaţi orice călătorie" pentru întreg teritoriul acestui stat, potrivit Agerpres.

MAE aminteşte cetăţenilor români existenţa riscurilor majore de securitate pentru integritatea cetăţenilor, cauzate de impredictibilitatea escaladării, care afectează inclusiv disponibilitatea zborurilor comerciale şi a rutelor de deplasare. Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile.

Totodată, MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români care se află în Republica Libaneză să îşi înregistreze prezenţa la Ambasada României la Beirut.

Datele de contact ale misiunii diplomatice sunt: Rue du Palais Presidentiel, Baabda, B.P. 40227;

website: beirut.mae.ro, e-mail: [email protected]

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: +961 5 924 849, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, precum şi linia telefonică de urgenţă a Ambasadei României la Beirut: +961 76 775 503. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel