Ateliere de benzi desenate, la Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București vă invită în zilele de 11 și 18 iulie 2020 și 1, 8, 15 august 2020 la descoperirea tainelor Benzilor Desenate alături de autorul Mihai I. Grăjdeanu.

Publicitate

Școala de vară la Muzeul Municipiului București

Atelierele fac parte din programul educativ „Școala de vară la Muzeul Municipiului București” și sunt organizate în aer liber la Palatul Suțu.

Ce vom desena?

Chiar dacă Jocurile Olimpice nu se desfășoară anul acesta, spiritul olimpic merge înainte și vom petrece această vară nu pe stadioane, ci pe o coală de hârtie.

Ne pregătim, cu mic cu mare, să participăm la Olimpiada de Benzi Desenate.

Inițiată de Mihai I. Grăjdeanu și, cu îndrumarea Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Olimpiada de Benzi Desenate ne va aduce mai aproape de aniversarea a 50 de ani de la prima apariție publică a steagului olimpic.

Durata: 1 oră și 30 min. de la ora 10.30 la 12.00

Prețul: 20 lei. Număr limitat de locuri (6). Vârsta 7 +

Rezervarea obligatorie se face prin e-mail la adresa [email protected], anunță MMB într-un comunicat.

Atenție:

Aceste ateliere vor avea loc numai în caz de vreme favorabilă, cu un număr de locuri limitat (6), respectând toate regulile și recomandările pentru această perioadă (disponibile aici - http://muzeulbucurestiului.ro/redeschiderea-muzeului-municipiului-bucuresti/).

Despre Mihai Ionuț Grăjdeanu

Mihai Ionuț Grăjdeanu, autor prolific de bandă desenată si romane grafice, a inițiat multiple proiecte editoriale, precum „Legendele Dacilor”, „Comics Didactic” și BD HISTORIA Benzi Desenate Istorice. Participă la expoziții personale și de grup în țară și peste hotare. În 2016 a reprezentat România la Festivalul Internațional de Benzi Desenate din Bruxelles, Belgia. În 2017 a reprezentat România la Salonul de Benzi Desenate din Veles, Macedonia, unde a primit Premiul organizatorilor. Susține ateliere de benzi desenate în cadrul festivalelor, în școli, muzee și teatre din întreaga țară. Este co-organizatorul Salonului BD – „Povești din București în benzi desenate” la Muzeul Municipiului București (2014-prezent) și curatorul seriei de expoziții „Maeștri ai benzii desenate românești” la Palatul Suțu (MMB). Este co-inițiatorul Salonului BD Brașov – „România 100 în benzi desenate” și inițiatorul Salonului BD - Jocmania de la Râșnov, 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel