Începând de marți, 21 septembrie și până vineri, 24 septembrie 2021, Universitatea POLITEHNICA din București găzduieşte prima ediție a Săptămânii Mondiale a Francofoniei Științifice. Această amplă manifestare este fi marcată de cea de-a XVIII-a Adunare Generală cvadrienală a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), ocazie cu care vor fi aniversați cei 60 de ani de existență a celei mai importante rețele universitare din lume.
Ne mândrim să spunem că este prima Adunare Generală AUF organizată în România, dar și primul eveniment de acest fel pe care AUF îl organizează într-o universitate. Alegerea de către AUF de a organiza acest eveniment cu dublă însemnătate în România, la Universitatea POLITEHNICA din București, reprezintă o recunoaștere pentru comunitatea noastră academică, dar și pentru întreg mediul universitar autohton” a declarat Mihnea Costoiu, Rectorul Universității POLITEHNICA din București.
Acesta a menționat faptul că „Universitatea noastră este membru cu drepturi depline în cadrul AUF. De-a lungul interacțiunii cu această organizație extinsă la nivel mondial, comunitatea noastră a reușit să implementeze proiecte și inițiative cu efecte pozitive la nivelul întregii Asociații Universitare Francofone. Vorbim aici nu doar despre extinderea colaborării între universități din spațiul internațional francofon, ci și despre progresul cercetării științifice, performanța academică sau inserția profesională. Am lansat inițiative menite să dezvolte aptitudinile antreprenoriale în rândul studenților și am generat oportunități pentru ca universitățile să își poată consolida rolul lor de operatori ai dezvoltării economice, sociale, culturale şi intra-culturale”.
Prin acest amplu eveniment, Agenția Universitară a Francofoniei își propune să celebreze Francofonia Științifică, un concept unificator care include sistemele de învățământ în ansamblul lor, pornind de la învățământul primar până la programele de studii doctorale. Această abordare reafirmă rolul determinant pe care îl au universitățile în dezvoltarea globală a societății.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu