Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi dimineaţă, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile pentru localităţi din 7 judeţe în ora următoare.
Potrivit meteorologilor, până la ora 10:30, în judeţul Braşov (Braşov, Codlea, Făgăraş, Ghimbav, Beclean, Bod, Drăguş, Dumbrăviţa, Halchiu, Harman, Mândra, Părău, Prejmer, Sâmbăta de Sus, Sânpetru, Şercaia, Şinca, Şoarş, Ticuşu, Ucea, Viştea, Voila) şi în judeţul Sibiu (Avrig, Arpaşu de Jos, Cârţa, Cârţişoara, Porumbacu de Jos) ceaţa va determina scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m, scrie Agerpres.
Ceaţa va afecta, până la ora 10:00, şi judeţele Cluj (pe raza localităţilor Dej, Gherla, Căşeiu, Câţcău, Cuzdrioara, Iclod, Mica, Mintiu Gherlii, Vad), Sălaj (Jibou, Băbeni, Gâlgău, Ileanda, Letca, Lozna, Rus, Surduc), Bistriţa-Năsăud (Beclean, Braniştea, Ciceu - Mihăieşti, Petru Rareş, Şieu-Odorhei, Ţintereag, Uriu), Constanţa şi Tulcea.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.
[citeste si]
UPDATE: ANM e a emis noi atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile pentru 11 judeţe în orele următoare. Până la ora 11:00, în judeţele Vrancea (zona joasă), Iaşi, Bacău (zona joasă), Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ (zona joasă) se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m. De asemenea, până la ora 10:30, ceaţa va afecta mai multe localităţi din judeţele Harghita, Covasna, Alba, Mureş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News