Hidrologii au anunțat pericol de inundații pe râuri din trei județe.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis joi dimineaţa o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea, valabilă până la ora 18:00.
Se pot produce viituri rapide
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice Gilort - bazin superior, judeţul Gorj, Olteţ - bazin superior şi afluenţii bazinului mijlociu şi inferior, judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul superior al Olteţului, precizează INHGA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu