Cel puțin șapte persoane au murit în urma unui atentat sinucigaș ce a vizat un autobuz de transporta funcționari.
S-a întâmplat în apropiere de principala închisoare din Kabul, relatează AFP.
Cel puţin alte cinci persoane au fost rănite în acest atac. Autobuzul transporta angajaţi ai închisorii din Pul-e-Charkhi, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, Basir Mujahid.
Kamikaze s-a deplasat pe jos, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish. Atacul nu a fost revendicat imediat. Majoritatea atacurilor sinucigaşe comise în ultimele luni în Afganistan au fost revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Cel mai recent atac comis în capitală a avut loc luni, când un kamikaze s-a detonat în faţa sediului Comisiei Electorale Independente (IEC), omorând o persoană şi rănind alte şase persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu