Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut mai multe declaraţii după atacul de azi din Marea Britanie.
Mai multe persoane au murit în urma unui incident ”grav și tragic” în Plymouth. Un bărbat implicat în atac a fost împușcat, anunță Sky News. Atacul nu este tratat ca unul terorist, conform presei citate.
Luke Pollard, deputat de Plymouth Sutton și Devonport, a declarat că ”a fost o zi foarte sumbră pentru orașul nostru și pentru comunitate”. Este așteptată confirmarea numărului de victime.
VEZI ATAC în Anglia. Mai mulți MORȚI
"După cum arată lucrurile, nu cred că este opera unui nebun, ci este un atac terorist bine organizat, din nefericire. Probabil, la fel de organizat cum a fost cel din 2005 de la metroul londonez, soldat cu sute de morţi şi răniţi. Presa şi autorităţile din Marea Britanie nu apasă pe subiect când e un astfel de atac, pentru a descuraja alte atacuri. Morţii şi răniţi făcuţi de aceşti indivizi sunt exclusiv pentru imagine, propagandă. Occidentul s-a retras din Afghanistan, talibanii recuceresc ţara, avem foarte mulţi migranţi necontrolaţi în Europa. Dincolo de oamenii absolut în regulă care vin, se întâmplă să fie şi celule teroriste, iar asta se întâmplă şi în Marea Britanie. E tulburător ce s-a întâmplat. Se va vorbi, dar se va vorbi puţin despre ce s-a întâmplat, fiindcă altminteri alţi nemernici vor dori să atace Europa acolo unde se poate. Presupun că au atacat, ca de obicei, oameni nevinovaţi", a declarat Bogdan Chirieac.
Întrebat dacă autorităţile londoneze au fost luate prin surprindere, pentru că numărul atacurilor de acest tip a scăzut în ultimii ani, Bogdan Chirieac a spus că "forţele de ordine sunt foarte eficiente în lumea occidentală. Toate capitalele din Europa au fost atacate. Cu siguranţă ne putem aştepta la alte atacuri. Acolo unde găsesc vulnerabilităţi, vor ataca. Aceste lucruri s-au discutat în Europa, când dna Merkel a acceptat 1 milion de migranţi. Sunt 4 milioane de migranţi, spre exemplu, în Turcia, iar Europa plăteşte spre preşedintele Erdogan pentru a ţine aceşti migranţi. Când şi când se mai dă drumul la migranţi. Printre ei, foarte mulţi au fugit de războaie, dar sunt printre ei şi celule teroriste. Deci unde pot ataca, vor ataca! Să vedem dacă sunt şi români printre victime, pentru că Marea Britanie are foarte mulţi români care locuiesc şi muncesc acolo", a mai spus Bogdan Chirieac la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu