Un kârgâz în vârstă de 28 de ani, care a fost arestat și interogat la întoarcerea sa din Turcia, fiind considerat un potențial suspect în atentatul care a fost comis în noaptea dintre ani într-un club în Istanbul, a fost în final declarat nevinovat, au anunțat marți mass-media kârgâze, informează AFP.
Yahya Mașrapov a fost citat de mass-media turce ca fiind un potențial suspect în atentatul din Istanbul, soldat cu moartea a 39 de oameni.
"Comitetul de Securitate Națională al Kârgâzstanului (GKNB) anchetează asupra posibilei implicări a unui cetățean kârgâz în atacul de la Istanbul. GKNB a trimis o cerere în acest sens colegilor turci", a declarat pentru AFP Rahat Sulaimov, purtătorul de cuvânt al serviciilor de informații din Kârgâzstan. "Angajați ai GKNB l-au transferat spre un birou regional, unde a fost interogat", a adăugat Sulaimov.
Mai târziu, Yahya Mașrapov a fost pus în libertate, fără ca vreo acuzație să fie menținută împotriva lui, au anunțat mass-media kârgâze citând GKND, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News