Lidl a propus autorităților britanice să le ajute în ancheta desfășurată împotriva presupușilor teroriști care i-au făcut o publicitate negativă în urma atentatului de vineri de la Londra, transmite Le Soir.
Primele indicii ale anchetei asupra exploziei care avusese loc vineri în stația de metrou Parsons Green informau despre utilizarea unui "dispozitiv exploziv artizanal".
La puțin timp după explozie, fotografii făcute de martori la locul evenimentului considerat de autoritățile britanice drept "acțiune teroristă" au fost postate pe rețelele de socializare.
În ele poate fi observată o găleată albă în care mai arde încă o flacără.
Se poate constata că bomba artizanală fusese împachetată într-o pungă cu marca Lidl. Probabil că grupul german ar fi preferat să evite această publicitate nefericită.
Logo-ul foarte vizibil pe clișeul respectiv a determinat întreprinderea germană să facă o declarație oficială: "Suntem șocați cu toții și neliniștiți după incidentul care s-a produs la Parsons Green și toate gândurile noastre se îndreaptă spre răniți". Purtătorul de cuvânt al grupului Lidl a reacționat după doar câteva ore de la deflagrație: "Vom sprijini bineînțeles autoritățile dacă se dovedește că ele au nevoie de ajutorul nostru în cursul investigațiilor. Vom urmări situația îndeaproape în cursul zilei".
Declarația avea scopul și să-i calmeze pe internauții șocați de un mesaj twitter atribuit inițial Lidl pentru că fusese postat pe contul oficial al acestei companii în Regatul Unite.
În mesajul respectiv, grupul german se declara "mândru că posedă în mod oficial pungile cele mai rezistente, care pot fi cumpărate cu doar 10 centime".
Falsul mesaj tweeter a avut timp să circule pe rețelele de socializare până când purtătorul de cuvânt al Lidl l-a dezmințit în mod oficial în cele din urmă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu