Atentat Madrid. Teroristul oprit în ultima clipă și arestat

Un judecător spaniol a dispus arestarea preventivă a unui marocan reținut săptămâna aceasta la Madrid și despre care autoritățile au confirmat vineri că planifica un atentat în capitala Spaniei și intenționa să devină un 'jihadist' al grupării Statul Islamic, transmite agenția EFE.

Potrivit justiției spaniole, marocanul Rachid al-Omari, în vârstă de 32 de ani, conducea o celulă teroristă și el a reușit să recruteze alte două persoane, arestate împreună cu el marți seara, dar între timp eliberate, una dintre aceste persoane fiind vărul său.

Marocanul amenințase pe internet după atentatul comis în orașul britanic Manchester pe 22 mai că 'ceva rău se va întâmpla' și în Spania. 'Indiferent că vor fi și copii (printre victime), este ceea ce ei merită, nimeni nu plânge pentru copiii din Siria', a scris el într-o postare.

Rachid al-Omari a mai promis tot pe internet că un jurnalist al postului spaniol Cordoba TV va fi ucis ca pedeapsă pentru declarațiile acestuia împotriva grupării Statul Islamic, iar într-o altă postare și-a manifestat dorința a a merge în 'Califatul (Statului Islamic) și să devină jihadist, pentru că este cel mai bun mod de a fi musulman'.

Justiția spaniolă a mai precizat că acest marocan împreună cu vărul său au studiat atent diferite locuri publice din Madrid. De asemenea, în calculatorul său personal au fost găsite circa 30 de manuale despre doctrina și ideologia islamistă, precum și instrucțiuni pentru jihadul mediatic și pentru executarea de atentate sinucigașe, documente inscripționate cu simbolul mișcării al-Himma, ce are legături cu Statul Islamic, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel