Atentat Manchester. Raportul poliției răstoarnă totul

Manchester-Police
Manchester-Police

Ministrul de interne britanic Amber Rudd a declarat marți că un raport guvernamental a ajuns la concluzia că este ''posibil de imaginat'' că serviciile de securitate ar fi putut împiedica atacul terorist comis în luna mai la Manchester și soldat cu 22 de morți și sute de răniți, relatează Reuters.

Salman Abedi, născut în 1994 la Manchester din părinți libieni care au fugit de regimul de la Tripoli condus de Muammar Gaddafi, s-a aruncat în aer în seara de 22 mai la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande găzduit de Manchester Arena. Printre victime s-au aflat și șapte copii.

Rudd a spus că raportul elaborat de David Anderson, un expert independent care a revizuit legislația antiteroristă din Marea Britanie, relevă că anterior în cursul acestui an serviciile de securitate britanice avuseseră informații despre Salman Abedi, dar că acesta nu era considerat ca reprezentând un risc ridicat la data atacului de la Manchester.

Este imaginabil că atacul ar fi putut fi evitat în cazul în care cărțile ar fi căzut diferit, a declarat Amber Rudd în parlamentul de la Londra.

Potrivit BBC, autoritățile britanice fuseseră alertate de cel puțin trei ori în legătură cu opiniile extremiste ale lui Salman Abedi. În perioada liceului, două persoane care îl cunoșteau pe Salman Abedi au confirmat că au avertizat telefonic poliția, pe numărul telefonic de urgență antiterorism, în legătură cu opiniile extremiste ale tânărului.

Pe când avea 16 ani, Salman Abedi a luptat în Libia, alături de tatăl său Ramadan Abedi, contra forțelor regimului colonelului Gaddafi.

Pe de altă parte, Amber Rudd a menționat că începând din luna martie au fost dejucate nouă atentate în Regatul Unit, în timp ce alte cinci — dintre care patru au fost revendicate de Statul Islamic — nu au putut fi evitate, 36 de persoane fiind ucise.

De la asasinarea unui soldat în plină stradă, în mai 2013, au fost dejucate 22 comploturi teroriste islamiste, dintre care nouă după atacul comis în martie pe podul Westminster și în fața parlamentului de la Londra, a precizat Rudd în fața deputaților britanici, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel