Atentat terorist. Un polițișt a fost ucis. Cel puţin şapte morţi

Cel puţin şapte oameni, între care patru poliţişti, au fost ucişi, în două atentate.

Cel puţin şapte oameni, între care patru poliţişti, au fost ucişi duminică în Pakistan în două atentate consecutive în nord-vestul ţării, transmite dpa. În primul incident, atacatorii au deschis focul asupra unui punct de control al poliţiei în oraşul Dera Ismail Khan şi au ucis doi poliţişti.

Apoi, un alt atacator şi-a detonat bomba pe care o avea asupra sa la poarta unui spital, la sosirea ambulanţei care transporta răniţi din primul atac. Cel puţin cinci oameni au murit în acest al doilea atentat, între care alţi doi poliţişti, şi 17 au fost răniţi, a afirmat un purtător de cuvânt al poliţiei din oraş.

Atacul de la spital a fost comis de o femeie

Potrivit acestuia, atacul de la spital a fost comis de o femeie în vârstă de 28 de ani. Atentatele nu au fost revendicate. Situaţia de securitate s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii ani, cu toate că bilanţul morţilor în incidente cu caracter extremist a fost de 1131 pe parcursul anului trecut. Comparativ însă, în 2018 acest bilanţ era de 6574, notează AFP.

Armata pakistaneză a indicat luna trecută că activitatea teroristă s-a intensificat în regiunile tribale de la graniţa cu Afganistanul, unde cel puţin 10 membri ai forţelor de securitate au fost ucişi şi alţi 35 răniţi în ultimele luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel