Ministrul german de interne, Horst Seehofer, a anunţat joi că Germania vrea să-şi sporească "considerabil" forţele de securitate, a doua zi după atentatul antisemit de la Halle care a vizat o sinagogă şi a provocat moartea a două persoane, relatează AFP.
"Trebuie să ne întărim considerabil forţele de securitate", a subliniat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă de la Halle, în contextul în care reprezentanţii comunităţii evreieşti au acuzat faptul că poliţia nu proteja sinagoga miercuri, de ziua marii sărbători de Yom Kippur.
Ministrul a promis că sinagogile şi locurile de cult evreieşti vor fi de acum încolo "mai bine protejate". Ceea ce s-a întâmplat miercuri la Halle reprezintă o "ruşine pentru ţara întreagă", a subliniat el. "Cu istoria noastră, un astfel de lucru nu trebuie să se întâmple".
"Acest guvern va face tot ce-i stă în putere pentru ca evreii din ţara noastră să poată trăi fără a fi ameninţaţi, fără teamă", a mai spus Seehofer.
Angela Merkel a promis anterior cea mai mare fermitate faţă de extremismul de dreapta a doua zi după atentat, care potrivit justiţiei viza "comiterea unui masacru" în sânul comunităţii evreieşti.
Asaltul comis şi filmat de un extremist de dreapta german de 27 de ani puternic înarmat s-a soldat cu doi morţi. El a fost difuzat în direct timp de 35 de minute pe o platformă de internet.
Bilanţul ar fi putut mult mai grav dacă poarta închisă foarte solid a sinagogii, unde se rugau în jur de 80 de credincioşi de Yom Kippur, cea mai mare sărbătoare religioasă evreiască, nu ar fi rezistat loviturilor cu arma ale atacatorului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News