Andi Cristea, deputat PSD și fost europarlamentar al social-democraților, este de părere că atentatul terorist din Belgia arată, cu o nouă ocazie, de ce avem nevoie de o securizare mai atentă a granițelor Uniunii Europene.
„Atentatul tragic din Bruxelles ne amintește, din nou, de importanța securizării granițelor și a consolidării cooperării în materie de inteligence în interiorul Uniunii Europene. Deși nu este încă în Schengen, România își face treaba eficient, securizând granița externă. În timp ce UE are responsabilitatea de a asigura securitatea la frontierele sale externe, este, de asemenea, imperativ ca statele membre, inclusiv Belgia, să intensifice eforturile de a monitoriza și controla împotriva elementele teroriste interne.
Eșecul în abordarea acestor amenințări la nivel național nu subminează doar securitatea cetățenilor proprii, ci și a întregii Uniuni Europene. Belgia, în acest context, pare să fi fost incapabilă să controleze și să monitorizeze adecvat activitățile suspectului, ceea ce a dus la consecințe tragice. Solidaritatea și cooperarea dintre statele membre sunt esențiale pentru a preveni astfel de incidente în viitor”, a declarat politicianul pentru DC News.
Amintim că suspectul în atacurile din Bruxelles a murit, marți, după ce a fost împușcat de poliție.
S-au găsit mai multe arme la locul perchezițiilor, unele dintre ele fiind descoperite într-un parc din apropiere. Procuratura federală a confirmat că s-a găsit o armă care seamănă cu cea folosită în atacul de luni seara la Bruxelles, potrivit informațiilor puse la dispoziție de publicația RTFB.
Potrivit informațiilor sursei citate, o persoană a fost reținută de poliție în timpul unei intervenții. Individul a fost oprit în zona cunoscută sub numele de "cage aux ours" (cușca ursului), aproape de clădirea care a fost percheziționată la Schaerbeek.
Conform informațiilor, persoana reținută de poliție a fost rănită în torace cu un foc de armă.
Evenimentele de ieri s-au petrecut pe Boulevard d’Yprès. Imaginile postate pe rețelele sociale arată un bărbat, îmbrăcat într-o vestă fluorescentă, deschizând focul în mijlocul străzii.
Atacatorul a împușcat anterior o persoană într-un hol de intrare, înainte de a viza două persoane dintr-un taxi.
Potrivit primelor elemente cunoscute, citate de Le Soir, focurile de armă au fost trase în jurul orei 19:15, în apropiere de Place Sainctelette, Boulevard d’Ypres și Boulevard du Ninième de ligne.
Ambele victime purtau tricouri de fotbal suedeze, înaintea meciului de calificare la Euro împotriva Belgiei.
Tânărul care a împușcat mortal doi oameni a folosit o pușcă automată tip Kalașnikov. Suspectul ar fi strigat „Allahu akbar” înainte de crimă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News