Cel mult patru persoane pot sta la o masă la terasă, după 1 iunie.
Potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), din 1 iunie, vor putea fi preparate, comercializate și consumate produse alimentare şi băuturi pe terase, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum doi metri între mese. CNSU atrage atenția că la o masă pot sta cel mult patru persoane, în cazul în care acestea sunt din familii diferite. Consumatorii vor respecta măsurile de protecţie sanitară.
De asemenea, din 1 iunie, românii pot merge la plajă, accesul realizându-se doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente.
„Se asigură o distanță de minimum 2 metri între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite”, arată CNSU în hotărârea emisă joi.
Tot din 1 iunie, se permite organizarea de spectacole de tip drive-in. În această situație, ocupanții unei mașini trebuie să fie membrii aceleiași familii. Se vor respecta, și în acest caz, măsurile de protecţie sanitară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu