Tot mai mulți români primesc acest tip de sms cu privire la facturile la utilități.
”+40750866579 acesta este numărul care mi-a trimis mesajul de care scrieți. Nu am intrat pe link. O zi bună” arată o femeie ce ar fi putut fi victima escrocilor.
Link-ul are un potențial chiar de a vă fura datele de pe carduri. Scopul acestor mesaje de tip phishing este obţinerea unor date confidenţiale cum ar fi datele de acces pentru aplicaţii de tip bancar sau informaţii referitoare la carduri de credit.
Mesajele vin în contextul în care prețul energiei sperie nu doar românii, ci întreaga Europa, cel puțin.
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 2.400 lei pe MWh, în luna august 2022, valoare cu 332% mai mare faţă de preţul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 554 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier, transmite Agerpres.
Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 5,3 miliarde de lei, în august, în creştere cu 416% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Pe de altă parte, volumul tranzacţiilor a crescut cu 20%, până la 2.221.507 MWh.
Cota de piaţă a PZU a fost de 39% în august, faţă de 51% anul trecut. Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 336 de participanţi, dintre care activi au fost 220.
Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.
În acest context, pe lângă situația și așa critică, unii încearcă să profite de teama omului simplu și să le fure informațiile din telefon, cele vizate fiind cele de natură economică.
Un mare furnizor de energie își atenționează clienții cu privire la un astfel de sms.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu