A treia suspiciune de intoxicație cu toxină botulinică a apărut la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist, a vorbit despre simptome, având și un avertisment, în contextul în care a început postul Crăciunului.
Suspiciunea de boală a apărut luni, 14 noiembrie, atunci când pacientul a ajuns la spitalul din Slatina acuzând o afectare a vederii. Pacientul le-a spus medicilor, după lungi discuții, că ar fi mâncat, cu o zi înainte, carne „la garniță”, preparată cu multe luni în urmă și conservată în untură. Nu a mai preparat-o termic, astfel că este posibil ca aceasta să fie sursa toxinei.
Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist, a vorbit, marți, la Antena, 3, despre botulism.
„Urmează o perioadă în care mulți dintre noi vom urma rigorile unui post. În post se mănâncă, în special, fructe, legume, care pot fi în stare conservată. Trebuie să știm că această infecție se ia în special din conserve de pește, dar nu numai de acolo, ci și din zacuscă. Au fost cazuri de îmbolnăviri după consum de zacuscă”, a spus Carmen Dorobăț, medic infecționist.
„Această boală reprezintă o urgență infecțioasă. În primul rând, trebuie să știm că nu debutează cu febră. Apar, de regulă, fenomene neurologice. Pacientul nu mai poate deschide bine ochii, se usucă mucoasa nazală, nu mai poate înghiți în condiții corecte”, a mai zis Carmen Dorobăț.
Semnele și simptomele pentru botulism pot include:
- Dificultăți la înghițire
- Slăbiciune musculară
- Vedere dublă
- Pleoapele înclinate
- Vedere încețoșată
- Dificultăți de vorbire
- Dificultăți de respirație
- Dificultate în mișcarea ochilor, notează CDC.
Medicul nutriționist Anca Hâncu are o atenționare cu privire la zacuscă, o mâncare de legume foarte populară în România.
„Prin coacere, fierbere, se obține un produs valoros din toate punctele de vedere. Legumele folosite la zacuscă, vinete, dovlecel, roșii, ardei, au multe fibre, puține calorii, sunt pline de apă - se obține un produs sănătos. Diferența o va face cantitatea de ulei folosită. Dacă mâncâm cu multă pâine, vor fi multe calorii. Important e să ne bucurăm cu moderație de acest aliment”, a spus Anca Hâncu.
„Este și un act de foarte mare responsabilitate, pentru că, dacă nu faci corect zacusca, dacă nu speli foarte bine legumele, dacă nu urmezi toate procedurile, se poate ajunge la toxină botulinică. Dacă nu e bine realizată, ne poate îmbolnăvi”, a spus Anca Hâncu.
„Pot apărea imediat crampe, dureri abdominale, vărsături. Imediat să apelăm la un medic”, a mai spus Anca Hâncu la Antena 3.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 490 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 234 mai multe față de ziua anterioară. 130 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 33 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 669, cu 58 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 92 persoane, cu 12 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 92 pacienți internați la ATI, 80 sunt nevaccinați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu