Noi condiții de intrare în Norvegia sunt impuse începând de marți. Oamenii care vin din ţări clasate în categoria roşie pot intra numai cu un test Covid negativ și trebuie să rămână în carantină zece zile.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile norvegiene au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Norvegiei pentru persoanele care provin din state aflate în zona roșie, inclusiv România.
Astfel, începând din noaptea de luni spre marți, persoanele care sosesc din state aflate în zona roșie, inclusiv România, trebuie să prezinte la intrarea în Norvegia un test molecular tip PCR sau antigen negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore anterior sosirii.
Documentul care atestă rezultatul negativ trebuie să fie redactat în limbile engleză, franceză, germană, norvegiană, suedeză sau daneză. Lipsa testului negativ poate atrage refuzul intrării pe teritoriul norvegian.
Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul Regatului Norvegiei următoarele categorii:
- cetățenii norvegieni și persoanele cu reședința în Regatul Norvegiei;
- persoanele aflate în tranzit;
- cetățenii străini care sosesc în mod regulat în Regatul Norvegiei din Regatul Suediei sau din Republica Finlanda pentru a desfășura activități lucrative sau pentru studii, cu excepția personalului medical care a avut o ședere mai mare de 7 zile în afara Regatului Norvegiei;
- cetățenii străini care își desfășoară activitatea în domenii considerate critice pe teritoriul Norvegiei;
- solicitanții de azil și refugiații;
- cetățenii străini cu permis de ședere pentru membru de familie;
- personalul diplomatic și consular acreditat în Regatul Norvegiei;
- cetățeni străini invitați de autoritățile norvegiene să participe la negocieri internaționale și alți cetățeni străini care fac parte din delegații care sosesc în Regatul Norvegiei în conformitate cu obligațiile internaționale;
- personalul militar.
În plus, toate persoanele care sosesc din zone roșii sunt obligate să efectueze o perioadă de carantină de zece zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu