Atenție, români din străinătate, puteți obține o finanțare nerambursabilă. DRP a lansat o nouă sesiune pentru anul 2024

Foto: Inquam Photos / George Calin
Foto: Inquam Photos / George Calin

Află mai multe despre Sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru anul 2024 a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP).

Astăzi, 21 februarie, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) demarează Sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru anul 2024.

Persoanele juridice și fizice, inclusiv asociații, fundații, unități de cult, organizații neguvernamentale care reprezintă românii de pretutindeni, precum și persoanele fizice autorizate sau cele juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate, sunt încurajate să depună cereri de finanțare împreună cu documentele necesare conform Ghidului de finanțare 2024.

„Continuăm munca din ultimii doi ani, de a susține românii din afara granițelor, prin deschiderea unei noi sesiuni de finanțări nerambursabile. Am un angajament ferm de solidaritate, dialog și sprijin față de toți românii, menit să întărească legăturile dintre cei plecați departe de țară și cei din patria mamă. Proiectele DRP rămân direcționate către conservarea și protejarea identității românești, peste tot unde cetățenii noștri au ales să trăiască.

Vă invit să accesați noul ghid destinat solicitanților de sprijin financiar și să vă implicați cât mai mult în susținerea românilor de pretutindeni!”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

Șase programe de finanțare

Ghidul are șase programe de finanțare: Educație, Cultură, Societatea civilă, Mass-media, Spiritualitate și tradiție și Comunitate.

În cadrul sesiunii de finanțare 2024, un solicitant poate depune cel mult două proiecte, cu condiția ca acestea să se încadreze în programe diferite.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 31 martie 2024 (inclusiv), ora 23:59, ora României.

Cererile de finanțare trebuie trimise în format PDF, la adresa de e-mail [email protected]. Este necesar ca fiecare anexă să fie atașată ca un singur document PDF, denumit ca atare (de exemplu, Statut.PDF). Nu sunt acceptate alte formate (JPEG, PNG etc.).

După transmiterea pe e-mail a documentelor menționate, solicitantului i se transmite numărul de înregistrare al cererii. Ulterior, responsabilul de proiect solicită, prin e-mail, documente suplimentare sau clarificări, în funcție de specificul proiectului la care solicitantul are obligația de a răspunde în cel mult 3 zile lucrătoare.

Cererile de finanțare se vor evalua periodic, iar rezultatele evaluării vor fi publicate pe site-ul DRP.

Pentru a facilita procesul de constituire a dosarului, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pune la dispoziția celor interesați Ghidul de finanțare nerambursabilă 2024, alături de documentele de interes, în format editabil, care pot fi accesate aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel