Atenție șoferi! Ninge abundent în județul Harghita. Drumarii acționează pe șosele - VIDEO

Foto: DRDP Brașov
Foto: DRDP Brașov

Dimineața aceasta a adus ninsori abundente în județul Harghita. Drumarii acționează pe șosele. 

Dimineața a început cu ninsoare în județul Harghita, iar traficul se desfășoară în condiții de iarnă. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov atrag atenția șoferilor și le recomandă să nu plece la drum cu autovehiculele nepregătite. 

”Utilajele de deszăpezire au intrat în acțiune în acestă dimineață în zonele înalte din județului Harghita pe DN12A (zona Frumoasa - Lunca de Sus), DN12C (zona Lacul Roșu) și DN15 (zona Borsec). În acest moment acționăm cu 16 utilaje care au împrăștiat peste 24 de tone de materiale antiderapante în primele ore ale dimineții. Cu toate că stratul de zăpadă nu este consistent, îi avertizăm pe șoferi să circule cu prudență și să nu plece la drum dacă nu au mașinile pregătite pentru iarnă!”, susțin reprezentanții DRDP Brașov. 

Un TIR s-a răsturnat în această dimineață pe DN 11, în județul Covasna, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo. Conform sursei citate în zonă nu ninge, dar carosabilul este umed. 

Poliţiştii vă adresează câteva recomandări utile pentru un drum în siguranță

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă despre condiţiile meteo şi starea drumurilor!

Ştiaţi că:

- Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere?

- Distanţa de frânare a unui autovehicul se triplează în condiţiile unui carosabil alunecos?

- Cele mai dificile manevre pe timp de iarna în traficul urban sunt plecarea de pe loc, depășirea şi oprirea în condiții de siguranţă?

- Ceaţa, precipitaţiile, albul zăpezii îngreunează vederea, iar oboseala se instalează mai repede?

- Într-o zi în care precipitaţiile sunt abundente, numărul accidentelor creşte considerabil?

Amenzi usturătoare pentru cei prinşi fără cauciucuri de iarnă. Când trebuie montate 

Luna noiembrie aduce vreme mai rece și primele semne de iarnă. În aceste condiții șoferii ar trebui să țină cont de echiparea corespunzătoare a mașinilor.

Codul Rutier prevede că anvelopele de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără să fie specificată vreo dată anume.

Șoferii trebuie să se asigure, practic, că au maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, însă odată cu apropierea iernii probabilitatea să ruleze pe drumuri acoperite cu polei ori zăpadă este mai mare.

Pot fi amendați dacă rulează cu cauciucuri de vară pe asemenea drumuri.

Citește mai multe aici: Ce prevede Codul Rutier

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel