Autoritățile au anunțat data la care se închide circulația pe Transalpina. Măsura este valabilă pentru toate categoriile de autovehicule.
Circulaţia rutieră pe DN 67C (Transalpina), între Rânca şi Obârşia Lotrului se va închide de marţi, din cauza prognozei meteo, au anunţat, luni, reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Târgu Jiu, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, în perioada 29 octombrie, ora 17,00 - 1 iunie 2020, ora 8,00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Transalpina (DN67C) între Rânca şi Obârşia Lotrului (km 34+800 - km 59+800) pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a prognozei meteo din următoarea perioadă.
"Facem apel la conducătorii auto să respecte indicaţiile Poliţiei Rutiere, restricţiile şi semnalizarea rutieră temporară instituită", au transmis reprezentanţii SDN Târgu Jiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News