Poliția din Craș-Serverin va asista în această seară un convoi agabaritic lung de 120 de metri. Circulația pe DN 6 se va desfășura cu dificultate.
În această seară, începând cu ora 20.00, județul Caraș-Severin va fi tranzitat pe ruta DN 6 Cornea-limita cu județul Timiș, de un convoi agabaritic format din trei autoplatforme cu lungimea totală de 120 metri.
Un echipaj al Serviciului Rutier Caraș-Severin va asigura însoțirea convoiului până la limita cu județul Timiș. Pentru a permite fluidizarea traficului rutier, cele trei autoplatforme vor staționa în mai multe rânduri, în parcările amenajate pe DN6.
În perioada 30.10.2020 - 05.11.2020, se vor desfășura trei transporturi cu depășiri ale maselor pe traseul:
Giurgiu Pod P.TF. – DN5 – DN5B – DN6 – DN6F – DN6 – DN6G – DN6 – DN55 (km 0+740 – km 0+000) – DN56 – DN56A – DN6 – VO Lugoj – A6 – A1 – Nădlac 2 PTF.
Vehiculele transportă confecții metalice. Lățimea maximă a unui vehicul este 3.90 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News