O restricție de trafic este impusă pe teritoriul Ungariei pentru o anumită categorie de autovehicule. Șoferii sunt avertizați să țină cont de această măură.
Circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe teritoriul Ungariei în perioada luni, ora 23,00 (ora României) - marţi, ora 23,00 (ora României), potrivit unei informări a autorităţilor de frontieră ungare.
Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 20 august este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
"Restricţiile nu se aplică mijloacelor de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau sunt supuse unui anumit regim de temperatură. Precizăm faptul că în acest interval de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. Autorităţile de frontieră din cele două state vor ţine permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfăşoare operativ", se arată în comunicatul de presă menţionat.
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
"De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată şi pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp", precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu