Restaurantele și cafenelele nu se deschid peste tot.
Restaurantele și cafenelele rămân închise în orașele Bacău; Moinești, Comănești, Târgu Ocna și în comunele Târgu Trotuș, Măgura, Mănăstirea Cașin și Tamași, din județul Bacău, potrivit unei decizii luate marți de Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău.
Conform unui comunicat al Prefecturii Bacău, în cele opt unități administrativ-teritoriale incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori. Astfel, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău a decis că restaurantele și cafenelele vor rămâne închise.
„Se restricţionează activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, pe teritoriul a 8 unități administrativ-teritoriale (UAT): Municipiul Bacău; Municipiul Moinești; Orașul Comănești; Orașul Târgu Ocna; Comuna Târgu Trotuș; Comuna Măgura; Comuna Mănăstirea Cașin; Comuna Tamași”, se arată în comunicat.
Conform acestuia, în aceste localități, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi.
UPDATE:
Prefectura Bacău a anunțat că restaurantele și cafenelele vor rămâne închise doar în 4 localități din județ, nu în 8 așa cum anunțase anterior. Unele localități au fost scoase din listă, întrucât cazurile înregistrate sunt în centre rezidențiale, unde persoanele sunt izolate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu