Șefa FMI a vorbit despre ce urmează pentru economiile lumii.
Fondul Monetar Internaţional este acum "foarte încrezător" că economia mondială va înregistra "o aterizare lină", iar ratele dobânzilor vor începe să scadă de la mijlocul acestui an, a afirmat luni directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Reuters.
Într-un discurs rostit la Summitul mondial al guvernelor, care se desfăşoară la Dubai, Georgieva a afirmat: "Suntem foarte încrezători că economia mondială se îndreaptă acum spre aterizarea lină pe care ne-o imaginam".
În privinţa perspectivelor reducerii dobânzilor în economiile importante, cum ar fi Statele Unite, şeful FMI a declarat: "Mă aştept să văd că până la mijlocul anului ratele dobânzilor să meargă în direcţia în care inflaţia a mers în ultimul an".
Oficialul a avertizat că "ar trebui să ne aşteptăm la situaţii neprevăzute", în contextul pandemiei, iar un război prelungit între Israel şi Hamas va afecta economiile globale. "Cel mai mult mă tem de durata conflictului deoarece, în cazul în care continuă, efectele negative vor spori", susţine şeful FMI.
"Chiar acum vedem riscul efectelor negative asupra Canalului Suez", susţine Georgieva, referindu-se la atacurile din Marea Roşie. "Dar sunt şi alte consecinţe neintenţionate, care pot afecta întreaga lume" a conchis ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News