Naveta americană Atlantis s-a separat cu succes de Staţia Spaţială Internaţională (ISS), marţi, începându-şi drumul de întoarcere pe Terra, unde este aşteptată să aterizeze joi, punând astfel capăt programului navetelor spaţiale americane, a anunţat NASA, citată de AFP.
Această ultimă desprindere a unei navete americane de ISS s-a produs marţi, la ora 06.28 GMT, aşa cum era prevăzut, la o altitudine de 350 de kilometri deasupra Oceanului Pacific, la est de Noua Zeelandă, a precizat comentatorul oficial al televiziunii NASA. După câteva minute, un clopot a sunat la bordul ISS pentru a saluta plecarea navetei Atlantis, potrivit unei tradiţii împrumutate din marina americană, transmite Mediafax.
„Atlantis a părăsit ISS pentru ultima dată“, a declarat apoi Ronald Garan, unul dintre cei doi astronauţi americani membri ai echipajului permanent de la bordul ISS. Atlantis a încheiat astfel o misiune de aproape opt zile în timpul căreia a aprovizionat avanpostul orbital, la care se conectase pe 10 iulie, după lansarea ei, considerată istorică, ce a avut loc pe 8 iulie, în Florida.
Naveta, având la bord un echipaj de patru astronauţi - trei bărbaţi şi o femeie -, va ateriza la Centrul Spaţial Kennedy din apropiere de Cape Canaveral din Florida, joi, la ora 09.58 GMT, dacă vremea o va permite. La o oră de la desprinderea de ISS, Atlantis a efectuat o rotaţie în jurul staţiei, la o distanţă de circa 200 de metri, pentru ca astronauţii să poată să filmeze şi să fotografieze avanpostul orbital.
În jurul orei 08.30 GMT, Atlantis se va îndepărta definitiv de staţie, pentru a-şi începe coborârea spre Terra. Însă, înainte de coborâre, începând cu ora 10.43 GMT, echipajul va efectua o inspecţie a scutului termic din partea frontală a navetei, pentru a detecta eventualele avarii cauzate de impactul cu micrometeoriţii sau deşeurile spaţiale ce plutesc pe orbită.
Citeşte şi:
Fotografie istorică pentru NASA, realizată de românul Cătălin Păduraru
Două fotografii făcute la 30 de ani distanţă una de cealaltă fac furori pe internet
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu