Atletico Madrid aşteaptă scuze din partea lui Courtois, în urma declarației acestuia din finala Champions League cu Liverpool

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Clubul Altetico Madrid așteaptă scuze după declarațiile realizate anul trecut de portarul belgian.

Atletico Madrid a anunţat, într-un comunicat, că aşteaptă scuze din partea fostului său portar Thibaut Courtois, dacă acesta nu vrea să fie retrasă plăcuţa cu numele său de pe "Paseo de los Jugadores Centenarios", consacrat fotbaliştilor cu cel puţin 100 de meciuri pentru acest club, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.

Courtois a jucat la Atletico între 2011 şi 2014, anul în care a semnat cu Chelsea, de unde a plecat în 2018 la Real Madrid, cealaltă mare echipă din capitala Spaniei. Evoluţiile foarte bune ale internaţionalului belgian pentru Colchoneros au făcut ca acesta să aibă o plăcuţă în onoarea sa în faţa stadionului Metropolitano. După ce fotbalistul a trecut la Real, plăcuţa a fost vandalizată. Mai multe pagube au fost înregistrate după declaraţiile date de Courtois în urma victoriei cu 1-0 asupra lui Liverpool în finala Ligii Campionilor din sezonul trecut.

"De data aceasta, sunt de partea cea bună a istoriei", a spus Courtois. Suporterii au interpretat această declaraţie ca o aluzie la finala Ligii Campionilor, pierdută de Atletico în faţa lui Real în 2014. În septembrie, Courtois a răspuns insultelor pe care i le-au adus unii fani ai lui Atletico, el arătând un tatuaj de pe un braţ, care amintea de victoria în Liga Campionilor.

Miercuri, aşa-numita comisie socială a lui Atletico Madrid s-a reunit şi a discutat mai ales despre "o schimbare de nume în actualul Paseo de los Jugadores Centenarios şi a criteriilor pentru a fi prezent aici, inclusiv obligaţia pentru toţi actualii şi foştii jucătorii prezenţi aici de a menţine o atitudine respectuoasă faţă de club şi fanii săi".

"În acest sens, comisia i-a trimis o scrisoare lui Thibaut Courtois, considerând că el nu a respectat criteriile de menţinere a plăcuţei după declaraţii care i-au rănit pe fani, oferindu-i posibilitatea de a-şi cere scuze. Comisia a fost informată despre răspunsul lui Courtois şi există o discuţie deschisă cu el pentru a clarifica această situaţie", se arată în comunicat, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel