În proba feminină de aruncarea discului din cadrul concursului de la Birmingham contând pentru Liga de diamant la atletism, sportiva româncă Nicoleta Grasu a ocupat locul 4, cu o aruncare de 61,18 m, fiind devansată de Nadine Muller (Germania) - 65,75 m, Aretha Hill (SUA) - 62,65 m şi Dani Samuels (Australia) - 62,33 m.
La triplusalt masculin, probă câştigată de campionul mondial Phillips Idowu (Marea Britanie), cu 17,54 m, românul Marian Oprea s-a clasat pe locul 7, cu 16,11 m. Vedeta reuniunii, jamaicanul Asafa Powell s-a impus fără probleme la 100 m, reuşind, în ciuda vremii nefavorabile, încă un rezultat sub 10 secunde, fiind înregistrat în 9"95/100.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu