Medvedev și Opelka se vor duela în turneul de la Toronto.
Tenismenii Daniil Medvedev (Rusia), favorit 1, şi Reilly Opelka (SUA) vor disputa duminică finala turneului ATP Masters 1000 de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale de 2.850.975 de dolari, potrivit Agerpres.
În semifinale, Opelka (23 ani, 32 ATP) a reuşit marea surpriză, după ce l-a eliminat pe grecul Stefano Tsitsipas, favorit 3, cu 6-7 (2), 7-6 (4), 6-4, după două ore şi 32 minute de joc. Americanul, calificat în prima finală a unui Masters 1000, îl va avea adversar în ultimul act pe rusul Daniil Medevedev, favorit 1, care l-a eliminat pe americanul John Isner cu 6-2, 6-2 în 54 minute de joc. Cei doi s-au înfruntat de patru ori, iar rusul conduce cu 3-1, ultima victorie în acest an la Roland Garros în trei seturi. Rusul nu s-a impus niciodată la Toronto, dar a mai fost finalist în 2019, când a fost învins de Rafael Nadal.
"Am simţit că la US Open ar trebui să fiu la nivelul la care am jucat aici. Asta nu înseamnă că săptămâna viitoare voi evolua la fel de bine. Trebuie să văd cum mă voi simţi din punct de vedere fizic, dar acum pot să spun că am încredere în jocul meu. După trei luni de pauză, am jucat bine. Sunt mulţumită de evoluţia mea. Mă simt tristă doar pentru că am pierdut meciul", a declarat Simona Halep.
Românca a avut reproşuri şi la adresa adversarei, care a cerut pauză medicală în setul decisiv, atunci când scorul era favorabil Simonei.
"Unele jucătoare, atunci când cred că nu mai pot câştiga meciul, cer time-out medical şi apoi aleargă mai bine decât înainte. M-a afectat din punct de vedere fizic pentru că atunci când transpiri mult, pierzi şi energie. Pauza nu e bună în acelele momente", a mai spus românca, conform Digi24.
Meciul a durat două ore și 55 de minute și a fost nevoie de set decisiv pentru ca Danielle Collins să o învingă pe Simona Halep și să se califice în turul 3 la Montreal unde se va confrunta cu Jessica Pegula.
Simona Halep a avut mai multe reacții nervoase în setul decisiv, nemulțumită fiind de jocul prestat.
'Nu te uita în tribună, stai joasă! Degeaba te uiți!', a strigat Simona, nervoasă de faptul că mingea returnată de ea s-a dus în afara terenului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu