Au auzit sunete ciudate din podul casei și au mers să verifice. Ce au găsit proprietarii în fibra de sticlă din mansardă

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Locatarii au crezut că au şoareci în pod, dar au avut o surpriză când au urcat să verifice.

Un cuplu tocmai se mutase într-o casă nouă din Northamptonshire, Marea Britanie, după care au început renovările şi ultimele finisaje. Câteva nopţi la rând, spun tinerii însurăţei, nu s-au putut odihni, şi asta pentru că auzeau încontinuu sunete ciudate venind din podul casei, acolo unde nu apucaseră încă să verifice.

Iniţial, au crezut că sunt şoareci, pentru că nu mai locuise nimeni acolo de ceva vreme. Dar după ce bărbatul şi-a făcut curaj şi a urcat să verifice a avut parte de o mare surpriză şi a chemat imediat protecţia animalelor. Jonathan a le-a spus agenților că a văzut o pisică în podul casei sale. Felina părea destul de speriată şi dezorientată, aşa că de câte ori Jonathan a încercat să o prindă, pe cont propriu, fugea şi se ascundea printre lucrurile din mansardă. Bărbatul nu s-a încumetat să o atingă, fiindcă nu voia să o rănească. „Am auzit un „miau” atunci când am urcat și apoi i-am văzut ochii strălucind în întuneric”, a povestit Jonathan, potrivit Mirror

Organizația pentru protecția animalelor a fost nevoită să amplaseze o capcană pentru a prinde felina și a o aduce în siguranță în casă. La o privire mai atentă, pisicuţa părea că e proaspătă mămică și s-au gândit instant că există câțiva pui în podul casei.  „Puii erau ascunși într-un cuib din fibră de sticlă, improvizat de mama felină în mansarda casei”, a adăugat bărbatul. 

Atât felina cât și puii ei au fost preluați de organizația pentru protecția animalelor și duși la centru. Animalele vor fi îngrijite și urmează să fie date spre adopție unor familii care să le iubească şi să le ţină departe de pericole. „În ciuda vârstei fragede, mama pisica avea un instinct matern excelent pentru că a găsit un spațiu atât de cald pentru puii ei, chiar dacă fibra de sticlă nu este materialul ideal pentru un cuib!”, a mai spus bărbatul.

Ingeniozitatea animăluţelor ne surprinde mereu. Cu ceva timp în urmă, o căţeluşă din Idaho a fost găsită pe străzi. Ca să-ţi ţină puii la adăpost, animalul a săpat o groapă în pământ cât să încapă toţi puii pe care abia îi născuse. Surprinzător a fost că înainte de a-şi căra puii în groapă, căţeluşa a făcut rost de un pulover vechi aflat în stare destul de bună, luat probabil dintr-o ghenă de gunoi, l-a aşternut pe fundul gropii şi abia apoi şi-a adus puiuţii. Astfel, în primăvară, când dimineţile şi serile erau încă reci, căţeluşii au fost protejaţi şi nu au tremurat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel