Află mai multe de la Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).
„Să știți că evoluția prețurilor este cea normală din economia românească și europeană. Peste tot în jurul nostru toate prețurile au crescut, toate prețurile au crescut și asta înseamnă că și energia costă mai mult, apa costă mai mult, gazul, tot ce înseamnă utilități, dar și materiile prime pe care le folosim în restaurante, de exemplu, sigur că ele au costuri mai mari. Este firesc ca și evoluția tarifelor pentru vacanțe în România să urmeze același curs al evoluției tarifelor de vacanță în Antalia, în Dubai, în Grecia, în vestul Europei. Foarte mult, apropo, s-au scumpit tarifele în orașele europene, foarte mult.
Foto: Agerpres
Este o creștere pe care pe care n-am văzut-o comentată foarte mult în mass-media, dar noi, în agențiile de turism, făcând rezervări zi de zi în România, sau la Roma, sau la Veneția, sau la Barcelona sau Dubai, vă putem spune că a evoluat foarte mult în sus tariful de cazare în orașele europene, nemaivorbind despre destinații precum Dubai, de exemplu, sau Antalia. Și pe litoral, desigur, și în destinațiile montane, și în Delta Dunării avem tarife ușor crescute. Ușor crescute înseamnă că ne racordăm la indicele de inflație și ajungem cu prețul acolo unde este el corect.
Însă, aici intervin mecanismele de rezervare. Dacă rezervăm printr-o agenție de turism, întotdeauna tariful va fi mai convenabil, mai ieftin. Tariful de recepție este ultimul la care trebuie să apelăm. În primul rând, trebuie să apelăm la o agenție de turism. Acolo avem tarife negociate din timp, contractate locurile de cazare la tarife care, pentru că au fost contactate în avans cu multe luni înainte, sunt mai ieftine, la fel ca la biletele de avion. Apoi, mai intervin programele de tip early booking - înscrieri timpurii. Să știți că destinațiile românești, mai ales litoralul românesc, oferă cel mai mare discount. Nu poți să compari un 20% discount pe Grecia, de exemplu, de Dubai nu vorbim în acești termeni, în Antalia, dacă vom cumpăra până la 31 martie, cu discounturi care au ajuns până la 40% pe litoralul românesc, dacă ne cumpărăm vacanța până la 31 martie sau poate chiar și în aprilie.
Foto: Agerpres
Deci, în continuare discounturile cele mai mari le avem în România. Nu spunem acum că suntem mai competitivi, că avem noi tariful cel mai bun, aici este o discuție foarte largă, ce ne place, ce-i place fiecăruia. Nu tuturor ne place același confort, nu toți alegem cinci stele sau ne permitem cinci stele, nu toți vrem două stele. Dacă ne cumpărăm în timpi diferiți aceste vacanțe, repet, tariful diferă, deși vom merge poate în același model cu cineva care a plătit mai puțin sau a plătit mult mai mult. Așadar, mă întorc, tarifele sunt în limita creșterilor de piață pe care deja le suportăm în viața de zi cu zi și, evident, vacanțele nu puteau să facă excepție de la asta”, a precizat Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).
Urmărește emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu