În timp ce băncile sunt investigate pentru posibile înțelegeri în ceea ce privește creșterea ROBOR, românii suportă rate ale creditelor duble față de cele inițiale, date de creșterea alarmantă a dobânzii.
Publicitate
”În decembrie 2021 aveam rata 860 de lei, acum este 1596 de lei, problema este că doar 122 de lei e plata creditului, restul de 1474 de lei e dobânda la bancă” scrie un internaut pe grupul ”Creditul Prima Casă - Informații”.
Cea mai bună soluție astăzi ar fi plata anticipată a creditului cu scăderea perioadei de îndatorare. Pare simplu, matematic, dar pentru a rambursa anticipat un credit trebuie să ai finanțele necesare economisite.
”Nouă ne-a crescut rata la IRCC de la 1400 la 1800. Rata este aproximativ 600 lei, dobânda 1200. Zilele trecute am depus 13000 și am scăzut perioada cu 23 luni. Dacă nu făceam acest lucru, pe cele 23 luni plăteam 41400” a explicat o persoană care a făcut un efort în vederea rambursării anticipate.
IRCC-ul nu reprezintă tocmai salvarea: ”Și noi avem rata la ipotecar de la 1560 la 2150 la fel mărită într-un an (IRCC)”, ”IRCC noi... 1200 lei în martie 2021 și 1700 acum”, ”Incredibil! Și la mine a crescut cu aprox. 400 RON față de anul trecut, la IRCC”.
Un alt român arată, în baza sms-urilor primite de la bancă, cum, în doar un an, rata i-a ajuns de la 577 de lei la 1011 lei. De asemenea, și acestuia o altă datornică îi sugerează: ”Să vă uitați și cât se duce din sumă pe dobândă! O să vă îngroziți! Eu din 1150 plătesc 100 RON principal și 1050 dobânda!”. ”E de plâns... am ajuns să lucrăm doar pentru rată... din păcate. Bine nu știu dacă va fi... Noi am plecat de la 800 am ajuns la 1600” scrie o altă persoană.
Iar situația nu se prezintă astfel doar la creditele recente, pentru care, în prima parte a rambursării, mare parte a ratei este reprezentată de dobândă. ”După 5 ani am ajuns de la 612 la 1097. A crescut treptat încât nu am simțit, dar să vedem ce urmează”, ”Și eu în 6 ani de la 515 la 1100…” arată comentariile care vin să sugereze că situația este similară și la creditele mai vechi.
În timp ce românii sunt copleșiți de rate, băncile sunt suspectate de înțelegere pentru creșterea ROBOR, care a ajuns, anul acesta, de la 3% la 8%.
”Băncile sunt suspecte de "constituire de cartel" după ce multe rate s-au dublat în ultimul an. Zece dintre cele mai mari bănci sunt verificate. Banca Transilvania, BCR, BRD-Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, UniCredit Bank, OTP Bank România, EximBank și Intesa Sanpaolo România sunt verificate. Prin acestă anchetă, Consiliul Concurenței verifică dacă între bănci există o înțelegere pentru fixarea dobânzilor. Ancheta vine după ce ROBOR la trei luni aproape s-a triplat în ultimele 10 luni și după ce, în august, șeful BNR a declarat că băncile au "sărit calul". Indicele ROBOR, în funcție de care se calculează costul creditelor în lei, este azi, 1 noiembrie, 8,19%. În ianuarie era puțin peste 3%. Spre exemplu, rata mea, în ultimele 10 luni, a crescut cu aproape 1.500 de lei (ultima achitată pe 29 octombrie). Iar dacă aș mai avea nevoie de un credit, nu mai pot lua, pentru că această creștere a dus la depășirea procentului de îndatorare de 40% din venit pe care banca mi l-a impus când mi-a acordat creditul. Bineînțeles, pe nimeni nu mai interesează, acum, dacă am de unde plăti. Aștept cu nerăbdare rezultatul acestei anchete. Dacă băncile vor fi găsite vinovate și se va dovedi că s-au înțeles să crească artificial indicele ROBOR, ele vor fi amendate și noi am putea primi despăgubiri. Dacă va fi așa, nu ar fi un rezultat fără precedent” a scris jurnalista Antena 1, Sonia Simionov, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu