Au huiduit și coroana lui Băsescu

srs_edit2
srs_edit2

In conditiile in care Presedintele Traian Basescu sta in continuare ascuns in conserva de la Cotroceni si refuza sa dialogheze cu cetatenii, ceea ce s-a intamplat la Iasi nu mira pe nimeni. Cand prefectul a depus o coroana in numele sefului statului cu ocazia Zilei Unirii, in mod spontan oamenii au huiduit si apoi i-au cerut demisia. Ca si in cazul premierului. Incotro se indreapta procesele politice, daca in continuare domnul Traian Basescu refuza sa intre in dialog cu cetatenii pe care pretinde ca-i reprezinta si daca, la nivel guvernamental, se fac in continuare nazbatii de genul celor care au condus la demiterea lui Teodor Baconschi din functia de ministru de Externe?

Numai in mod ironic i-ar mai putea pretinde cineva domnului Traian Basescu sa faca, in acest an, vreo baie de multime. Pentru el ar fi sinucidere curata. Pentru oamenii care protesteaza ar fi un exceptional prilej nu numai de a se manifesta, ci de a creste intensitatea protestelor pana la o cota alarmanta pentru stabilitatea statului. Ce alte sanse mai are Presedintele Traian Basescu de a iesi cumva cu fata curata din acest proces politic ireversibil, declansat de societatea civila? Primul tip de raspuns e si cel mai simplu. Probabil ca daca ar face fix ceea ce i se cere de catre manifestanti, daca ar demisiona din functia de Presedinte al Romaniei, ar face o buna impresie atat in plan intern, cat si in plan extern. S-ar putea spune: iata, cu toate viciile lui, cu toate manifestarile lui violente, cu intreaga sa personalitate accentuata, domnul Traian Basescu a fost, totusi, un presedinte democrat. Si ar putea pleca, astfel, la pensie. Ar putea demisiona direct sau in urma unui referendum, pe care are dreptul sa-l organizeze, cu o singura intrebare. “Romani, mai vreti sa fiu Presedintele vostru?”. Ar dura foarte putin pana cand ar afla raspunsul. Iar raspunsul ar fi concludent. De vreme ce doar 8 la suta dintre romani mai au incredere in el.

Dar daca nu pleaca? Daca nu demisioneaza? Atunci ce-ar putea oferi la schimb? Capul lui Motoc? Ar trebui sa-l sacrifice pe Boc? Si daca l-ar sacrifica pe Boc, ce ar pune in schimb? Un altfel de Boc? Un alt yesman? Si daca da, pe cine ar pacali? S-ar linisti cetatenii care organizeaza, in aceste zile, proteste maraton in tot mai multe localitati din tara si din strainatate? Dar daca nu aduce o clona a lui Boc, atunci ce ar putea face? Sa lase guvernarea in mana opozitiei? Dar opozitia ar primi oare acest dar otravit, cand are sansa ca, prin alegeri, sa obtina o majoritate confortabila? Sa numeasca un premier din afara partidelor politice? Un fel de Stolojan 2 pus pe scena dupa modelul Ion Iliescu – 1991? Ce ar putea face acesta, fara spijinul politic al partidelor, pentru a indrepta proasta guvernare Boc?

Teodor Baconschi a fost utilizat si sacrificat pe post de balon de incercare. El a fost dat afara nu pentru ca a scris niste ineptii pe blog, jignitoare la adresa romanilor, pe care de altfel le-a si sters in urma cu vreo saptamana. El a fost sacrificat pentru efect. Pentru ca domnul Traian Basescu, din conserva de la Cotroceni in care sta inchis ermetic, sa poata observa reactii. Le ofera acest sacrificiu vreo satisfactie cetatenilor sau nu? Si ce a aflat? Ca nici demiterea lui Baconschi si nici chiar demiterea lui Boc nu ar putea salva lucrurile de la un deznodamant care se apropie foarte repede.

Poate ca nu are domnul Traian Basescu, daca ma pun in locul domniei sale si daca utilizez mecanismele sale de gandire, nicio alta posibilitate decat aceea de a se opune strazii. Pana la sfarsit. Cum ii va fi oare apropiatul si inevitabilul sfarsit? O intrebare retorica, de vreme ce pana si coroana sa e huiduita.

Sursa: CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel