Un american inginer şi soţia sa au fost arestaţi după ce au căzut în capcana unui agent sub acoperire.
Un american inginer în Marina americană şi soţia sa au fost arestaţi sâmbătă în statul Virginia şi inculpaţi pentru spionaj nuclear în favoarea unui guvern străin, agentul cărora le-au vândut informaţii plătite de acesta cu criptomonede fiind de fapt un agent FBI sub acoperire, a anunţat justiţia americană, potrivit AFP, scrie Agerpres.
Timp de aproape un an, precizează Departamentul american al Justiţiei, inginerul în domeniul nuclear Jonathan Toebbe, în vârstă de 42 de ani, ajutat de soţia sa, Diana, în vârstă de 45 de ani au vândut informaţii confidenţiale despre proiectarea navelor de război cu propulsie nucleară unei persoane pe care o credeau a fi reprezentantul unei puteri străine, dar care în realitate era un agent FBI sub acoperire.
Inginerul american, cu numele de cod Alice, a primit din partea acestui agent circa 100.000 de dolari în criptomonede, furnizându-i în schimb informaţii secrete despre reactoarele nucleare de pe submarine.
Informaţiile erau stocate pe carduri de memorie SD criptate, disimulate în sandwich-uri cu unt de arahide sau în pachete de gumă de mestecat şi depuse în căsuţe poştale impersonale (ascunzători) de unde erau preluate de agent.
Cuplul a fost arestat în flagrant delict în timp ce depunea un astfel de card într-o ascunzătoare. Ei vor fi prezentaţi marţi unui tribunal federal din oraşul Martinsburg.
Autorităţile americane nu au precizat însă în numele cărui stat a pretins că acţiona agentul FBI sub acoperire.
NATO a retras acreditarea a opt membri ai misiunii Rusiei la sediul Alianţei care erau ofiţeri de informaţii ruşi nedeclaraţi, a anunţat miercuri o oficialitate NATO, relatează Reuters, AFP şi DPA.
De asemenea, putem confirma că am redus de la 20 la 10 numărul posturilor pe care Federaţia Rusă le poate acredita la NATO, a precizat reprezentantul organizaţiei nord-atlantice.
Politica NATO faţă de Rusia rămâne consecventă. Ne-am consolidat descurajarea şi apărarea ca răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei, deşi în acelaşi timp rămânem deschişi pentru un dialog substanţial, a adăugat el.
Măsura urmează să intre în vigoare la finalul lunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu